sâmbătă, decembrie 15, 2018

În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități - Lucian Boia




Sărbătorirea Marii Uniri e cu totul legitimă. E legitimă și o doză de mitologie: toate națiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorări și de simbolistica eroică, și de o istorie făcută fără prejudecăți, în spiritul unei abordări critice. Cel puțin din partea istoricilor profesioniști!
Ne trebuie în tot cazul o istorie europeană. România nu e o insulă, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici în interpretarea istoriei, nici în modul cum ne raportăm la ziua de azi ori de mâine. Dacă privim izolat crearea României Mari, riscăm să facem abstracție de evoluțiile globale și totul să ni se pară minunat. În fapt, România Mare a evoluat pe o scenă extrem de fragilă, cu primejdii răsărind la tot pasul – și, desigur, istoria încă nu s-a încheiat.
- citat de pe ultima copertă

    E greu pentru mine să judec o carte al cărui scop este să comunice evenimente istorice. Întotdeauna istoria a fost scrisă de învingători, dar parcă rescrierea din timpul anilor formării mele a fost mai acerbă și a lăsat în mine și, probabil, în majoritatea generației mele o neîncredere în istorici. Unii și-o manifestă întorcând cu totul spatele informației, alții, ca mine, întorcând informațiile pe toate părțile și privindu-le cu suspiciune.
    Cum spune și titlul, cartea vorbește de națiuni și naționalități folosindu-se de numere exacte. Nu sunt „aproximativ 19.000 de germani în Cehia anului 2011”, ci ”la recensământul din 2011, s-au declarat germani un număr de 18.772 de persoane”.  Presupun că cifrele sunt corecte - date fiind referințele de la sfârșitul cărții - dar nu le-am verificat. Am încredere în Lucian Boia. Nu am nici un motiv să nu am. 
    Ca mijloc de comunicare a unui mesaj, carte este clară și echilibrată și logică, cum sunt toate cărțile lui Lucian Boia pe care le-am citit până în prezent.

    A fost o lectură plăcută și informativă, și cred că avem nevoie de mai multe cărți de istorie scrise astfel. 

miercuri, decembrie 12, 2018

marți, decembrie 11, 2018

Tuesdays (6)



accident casnic

aseară ai căzut
de la înălțimea așteptărilor tale
și te-ai strivit de parchet.
gândurile ți s-au împrăștiat
pe sub pat, pe calorifer, pe pereți.
a trebuit să le aduni
de frică să nu calci pe ele
prin casă. știm cu toții cât de periculoase
sînt cioburile de gânduri.

ce accident casnic stupid.
nu credeai că ți se poate întâmpla chiar ție.
acum a rămas pe jos o mare pată de tristețe
care nu se mai ia nici cu pronto,
nici cu cif, nici cu domestos
tot raftul ăla din baie
pe care ai dat 2,78% din salariul tău
nu te ajută cu nimic.

stai și te uiți la pata asta mare
de vinovăție, care se face din ce în ce mai mare.
acum e până la glezne și nu poți face nimic.
o vezi cum se ridică. por cu por,
pulpițele tale vor fi pline
de vinovăție în curand.
aproape că simți vinovăția pe coapse
urcând spre of, cine dracu’te-a pus să ai așteptări.

dar e ok. trece weekendul și în căteva zile
te vei înmormânta din nou
în cine știe ce proiect de la birou,
un cortegiu funerar numit meeting
te va însoți pe ultimul drum, cel al prezentării finale.
o vreme, poate chiar câteva minute
toți vor avea numele tău pe buze,
apoi, gata, vei fi uitat și vei putea cădea
din nou, de la înălțimea așteptărilor tale.
 
 
---
Disclaimer: „This is Tuesdays and also July. And sometimes is never ” - The Good Place
 

miercuri, decembrie 05, 2018

marți, decembrie 04, 2018

Tuesdays


Spune-o-ncet, n-o spune tare 

Spune-o-ncet, n-o spune tare.
Iată aceștia suntem noi.
Când e singur fiecare,
sufletele nu-s în noi.

Stăm alături, eu și tu?
Sufletele noastre sunt în noi,
când suntem doi.
Altfel nu!

Lucian Blaga

---
Disclaimer: „This is Tuesdays and also July. And sometimes is never ” - The Good Place

miercuri, noiembrie 28, 2018

După ploaie - Miercurea fără cuvinte




mai 2014

mai 2017

iunie 2017

MFC

marți, noiembrie 27, 2018

Tuesdays



Dintre sute de catarge


Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre păsări călătoare,
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Ne'nțeles rămâne gândul
Ce-ți străbate cânturile,
Zboară veșnic, îngânându-l
Valurile, vânturile.

Mihai Eminescu

---
Disclaimer: „This is Tuesdays and also July. And sometimes is never ” - The Good Place

marți, noiembrie 20, 2018

Tuesdays



A nins la Iași

Cât a nins în Iași de-aseară!
Statuile au cușme mari,
E albă namila de gară
Și fulgii tot se-nvârt,
Și are fire lungi de gheață
Milițianul în mustață.
E troienită şi portița
Şi streșinile-au înghețat
Iar fumu-și suie drept codița
Ca un motan înfuriat,
Cățelul mârâie și-njură
Și prinde câte-un fulg în gură.

Nicolae Labiș

---
Disclaimer: „This is Tuesdays and also July. And sometimes is never ” - The Good Place

miercuri, noiembrie 14, 2018

marți, noiembrie 13, 2018

Tuesdays

 

 

        tiptil


        aud glasul tău și privesc în
        lumina ochilor tăi.
        fără suflare
        încerc să-ți pătrund în inimă
        cu sfială,
        să nu-ți tulbur ritmul
        exact și perfect,
        care mă-nfioară.

Nicu Alifantis, scrisori nedesfăcute, 1997

---
Disclaimer: „This is Tuesdays and also July. And sometimes is never ” - The Good Place

marți, noiembrie 06, 2018

Tuesdays




        Funza

        Profesorul aștepta să fie atacat
        de o frunză,
        răul pornise de la un sâmbure
        nimerit pe pământ,
        din care crescuse un arbore înalt,
        dar pericolul venea
        de la o anumită frunză,
        poate căzuse deja,
        poate se rotea încă-n aer,
        poate nu se ivise încă,      
        profesorul aștepta,
        „Frumusețea implică anumite riscuri”,
        spuse într-un târziu, ostenit.

 Boris Marian, Profesorul de fericire, 1989

---
Disclaimer: „This is Tuesdays and also July. And sometimes is never ” - The Good Place

vineri, noiembrie 02, 2018

Muzeul Simțurilor, București, octombrie 2018

    Parte a aniversării de 11 ani a lui Oti, am vizitat Muzeul Simțurilor din Afi Cotroceni și a fost un real succes.
    Nu se încadrează în definiția clasică de Muzeu („Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc”), e mai degrabă un spațiu interactiv în care capeți experiențe.







     M-a entuziasmat pe mine - și eu sunt bătrână și contemplativă (un cuvânt sofisticat pentru plictisită) - așa că entuziasmul copiilor a depășit chiar și așteptările mele.










joi, noiembrie 01, 2018

Gânduri aleatoare

    Urăsc introducerile. Și, dacă mă gândesc mai bine, urăsc și încheierile. Nu că ar fi ceva în neregulă cu ele, dar e ceva în neregulă cu mine. La orice interacțiune umană pare a fi nevoie de o introducere, pe care eu nu o am implementată.
    Nu poți să spui pur și simplu: „Dați-mi o cafea, vă rog!”, trebuie să respecți formula învățată pe băncile școlii primare (introducere-cuprins-încheiere): „Bună dimineața! Dați-mi o cafea, vă rog! Mulțumesc!” - ceea ce e plăcut, am învățat să fac asta destul de devreme. Mă rog, nu ceream o cafea - cafea am început să beau mai târziu.
    Orice introducere ce durează mai mult de formula politicoasă de salut - dacă nu îmi oferă nimic real despre interlocutor - mi se pare o pierdere  impardonabilă de timp.
    Există multiple feluri în care pot afla informații importante despre partenerul de conversație. Nu e nevoie să-mi povestească ce a visat în noaptea anterioară sau la ce s-a gândit înainte să adoarmă. Sunt lucruri care se deduc din felul în care cineva își bea cafeaua, din felul în care se așează pe scaun, din cum își aranjează bunurile pe masă.
    Și așa ajung la problema mea: dacă în interacțiune, tu îți controlezi felul de a fi pentru a te prezenta altfel decât ești, eu nu primesc nimic în schimbul timpului meu și timpul meu e valoros. Ba chiar e mai rău, pentru că în schimbul timpului meu eu primesc ceva toxic.
   Încerc, în ultima vreme, să învăț să am răbdare cu oamenii care poartă măști. Câteodată aflu că nu e vina lor - așa au fost învățați că trebuie să se desfășoare viața de adult. Și nu și-au pus vreodată problema dacă li se potrivește masca sau nu, dacă le aduce ceva în plus sau îi face să piardă ceva - e doar un automatism care îi face să se simtă în siguranță.
    Și de-asta urăsc introducerile: efortul depus pentru a realiza dacă e o mască sau realitatea, de a discerne între inter-fețe mă obosește.