Se afișează postările cu eticheta ravelry. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ravelry. Afișați toate postările

joi, februarie 07, 2019

Căciulă pentru păr lung :-)


    Science Matters este o căciulă al cărui tipar a fost pus la dispoziție gratuit în februarie 2017 pentru Marșul Științei de peste ocean și avea ca motto un citat al lui Neil deGrasse Tyson:
The good thing about science is that it’s true whether or not you believe in it.

    Căciula mea a apărut pe lume din două motive:
  1. trebuie să micșorez stocul de fire 
  2. nu am decât o căciulă și aceea nu e potrivită pentru iarnă
    Am vrut o căciulă mare sub care să-mi încapă părul strâns, care să nu fugă pe vârful capului și să-mi lase urechile descoperite. Modelul acesta permite să jonglezi cu lungimea și să adaptezi căciula la nevoile destinatarului așa că pentru mine a fost un succes.

    Am folosit fire pe care le aveam (acril probabil)  și am avut grijă să respect schema de culori recomandată: albastru/verde - culorile Pământului văzut din spațiu.

joi, ianuarie 31, 2019

Pulover Eggwhite

    Acum 3 ani, am primit un cadou surprinzător (al doilea cadou surprinzător de la aceeași persoană - mulțumesc Roberta!): un tipar pentru o bluză de primăvară-vară Yolks Pullover.

poza autoarei
    Nu îmi amintesc să fi lucrat până atunci un pulover și să-mi fi plăcut, așa că m-am uitat la el mult și foarte lung. M-am mai învârtit, am mai lucrat alte pulovere mai puțin intimidate, alte proiecte mai mici sau mai mari, până m-am simțit destul de avansată pentru a mă apuca de Yolks.
    În septembrie anul trecut am avut curaj să încep acest proiect ale cărui instrucțiuni s-au dovedit a fi deosebit de ușor de urmat - aș fi putut să-l duc până la capăt chiar și acum 3 ani de zile.
    L-am terminat în în urmă cu câteva zile nu pentru că am lucrat foarte mult la el ci pentru că, fiind alb, m-am abținut să-l iau în mașină, iar în rest nu prea am timp pentru tricotat.
    Am folosit un fir din ceea ce aveam deja în stocurile personale, pentru că mi-am propus să limitez cantitatea de fire pe care le dețin și nu vreau să  le dau pur și simplu. Nu știu cum se cheamă firul, nu știu ce compoziție are, nu știu de unde l-am cumpărat și nu știu nici măcar de când îl am. Erau 4 gheme alb-crem de fir cu o consistență neregulată, plăcut la atingere și cântăreau împreună 370 de grame. Având doar 370 de grame a trebuit să scurtez mânecile, dar sunt mulțumită de rezultat.




    L-am botezat Eggwhite și l-am purtat deja (pentru că așa sunt eu - port haine de primăvară în mijlocul înghețului) și mi se pare un vis și firul (moale și mătăsos în același timp) și modelul și felul în care l-am executat.