În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități - Lucian Boia

Sărbătorirea Marii Uniri e cu totul legitimă. E legitimă și o doză de mitologie: toate națiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorări și de simbolistica eroică, și de o istorie făcută fără prejudecăți, în spiritul unei abordări critice. Cel puțin din partea istoricilor profesioniști!
Ne trebuie în tot cazul o istorie europeană. România nu e o insulă, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici în interpretarea istoriei, nici în modul cum ne raportăm la ziua de azi ori de mâine. Dacă privim izolat crearea României Mari, riscăm să facem abstracție de evoluțiile globale și totul să ni se pară minunat. În fapt, România Mare a evoluat pe o scenă extrem de fragilă, cu primejdii răsărind la tot pasul – și, desigur, istoria încă nu s-a încheiat.

- citat de pe ultima copertă

    E greu pentru mine să judec o carte al cărui scop este să comunice evenimente istorice. Întotdeauna istoria a fost scrisă de învingători, dar parcă rescrierea din timpul anilor formării mele a fost mai acerbă și a lăsat în mine și, probabil, în majoritatea generației mele o neîncredere în istorici. Unii și-o manifestă întorcând cu totul spatele informației, alții, ca mine, întorcând informațiile pe toate părțile și privindu-le cu suspiciune.
    Cum spune și titlul, cartea vorbește de națiuni și naționalități folosindu-se de numere exacte. Nu sunt „aproximativ 19.000 de germani în Cehia anului 2011”, ci ”la recensământul din 2011, s-au declarat germani un număr de 18.772 de persoane”.  Presupun că cifrele sunt corecte - date fiind referințele de la sfârșitul cărții - dar nu le-am verificat. Am încredere în Lucian Boia. Nu am nici un motiv să nu am. 
    Ca mijloc de comunicare a unui mesaj, carte este clară și echilibrată și logică, cum sunt toate cărțile lui Lucian Boia pe care le-am citit până în prezent.
    A fost o lectură plăcută și informativă, și cred că avem nevoie de mai multe cărți de istorie scrise astfel. 

Muzeul Simțurilor, București, octombrie 2018

    Parte a aniversării de 11 ani a lui Oti, am vizitat Muzeul Simțurilor din Afi Cotroceni și a fost un real succes.

    Nu se încadrează în definiția clasică de Muzeu („Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc”), e mai degrabă un spațiu interactiv în care capeți experiențe.

     M-a entuziasmat pe mine - și eu sunt bătrână și contemplativă (un cuvânt sofisticat pentru plictisită) - așa că entuziasmul copiilor a depășit chiar și așteptările mele.

 

Ziua Nationala - 2014

    Te nasti cu niste repere fixe in viata ta. Sunt date si nu poti sa le schimbi oricat de mult ti-ai dori si de oricate ori ai incerca sa te dai de trei ori peste cap.
    Esti copilul lui cutare (mama) si cutare (tata), cu putinele variatii posibile: se stie cine iti sunt parintii si ei au sentimente pozitive intre ei, se stie cine iti sunt parintii si ei au sentimente negative intre ei, se stie cine iti este unul dintre parinti sau nu. La fel bunicii, matusile si restul increngaturilor de sange in mijlocul carora se intampla sa apari. Unele intamplari sunt mai norocoase decat altele, altele sunt mai interesante, insa toate sunt imutabile.
    Poate sa-ti para bine de intamplarea care te-a adus fix acolo, poate sa-ti para rau, ori poate sa-ti fie perfect indiferent. Insa pana nu accepti realitatile respective nu poti evolua nicidecum. Cata vreme nu-ti stii radacinile esti ca o frunza purtata de vant, nu-ti folosesti atuurile si nu-ti contracarezi slabiciunile.
    Acelasi lucru este valabil si pentru nationalitatea pe care o avem. Cata vreme nu invatam sa nu ne fie rusine de cine suntem, n-o sa reusim sa iesim din fundul gropii in care ne tot ascundem de mai bine de jumatate de secol.
    Asa ca, pentru copiii mei (e incredibil cat de multe inveti sa accepti cand ai copii), spun astazi: La multi ani, Romania!