„Max and the Multiverse” – Zachry Wheeler
Max e un tip obișnuit, puțin cam tocilar și cam antisocial. Într-o zi, viața lui o ia razna complet când începe să sară brusc între versiuni alternative ale realității prin somn. Într-o lume e un supererou, în alta e urmărit de guvern, iar în alta... nici măcar nu e om. Zoey și Perra se alătură aventurilor lui Max - sau Max se alătură aventurilor celor două fințe.
Cartea e plină de umor, situații absurde și teorii SF.
Open Minds (Mindjack #1) by Susan Kaye Quinn
Kira e o adolescentă într-o lume în care oamenii comunică telepatic. Problema e că ea nu poate. E considerată un fel de ciudată, un „zero” printre toți ceilalți. Însă descoperă curând că nu e doar diferită – are o altă abilitate mult mai rară și periculoasă: poate controla mințile altora. Asta o face un „mindjacker” și de aici totul e predictibil - tânăra rebelă luptă pentru diverse idealuri - bla-bla. Clasi Young Adult.
Cartea e un mix de acțiune, suspans și câteva întrebări morale – cât de mult e OK să controlezi pe cineva, chiar dacă o faci cu intenții bune?
We categorize too much on the basis of unreliable assumption. A literary novel written by Brian Aldiss must be science fiction, because he is a known science fiction writer; a science fiction novel by Margaret Atwood is literature because she is a literary novelist. Recent Discworld books have spun on such concerns as the nature of belief, politics and even of journalistic freedom, but put in one lousy dragon and they call you a fantasy writer.
Fun pretends to be about enjoyment, but is merely about the attempt. In search of fun, people pull themselves towards places that advertise fun, but they are probably to be avoided since, in my recollection, fun means trudging around a soaking wet seaside town wearing plastic raincoats that, no matter what you do, always smell of fish. All right, maybe I'm only having fun with you? But these islands of ours have the richest language in the world, mostly because we stole useful words from everybody else, besides frantically inventing new ones ourselves.
***
[..], but it's such a wonderful day that you have to be glad to be born and don't even mind other people having been born either
"Talking with the Dead" oferă un amalgam de personaje și situații amuzante, dar cam atît. Personajele sunt sub-dezvoltate, iar firul narativ, deși cu mult potențial, este diluat până concentrația unui medicament homeopat.
Kat se dorește a fi amuzantă și neconformistă, dar este doar flămândă tot timpul și aproape proastă. Helen e doar o umbră de personaj care se presupune că arată bine. Johnny-Vampirul, și Damian-Uriașul sunt vampir și uriaș doar pentru că ne tot repetă Kat, altfel nu am avea nici o bănuială. Chompers avea potențialul unei personaj interesant, dar a fost evacuat brusc și fără explicații coerente (poate autorul n-a știut cum să continue povestea aligatorului ???).
Întregul roman se desfășoară ca un film cu Stan și Bran, cu toată lumea căzând și împiedicându-se într-un mod stupid și haotic.
Titlul este o mare inducere în eroare - sunt poate 10 replici între Kat și mort.
 |
Am devenit familiară cu Hank Green datorită podcastului Dear Hank and John, despre care am auzit la 99% Invisible pentru că mi-a plăcut foarte mult The Anthropocene Reviewed al lui John Green, despre care am aflat într-un episod de Revisionist History a lui Malcolm Gladwell. De aici mai departe memoria mă trădează, nu-mi amintesc cum am ajuns să-l ascult pe Gladwell sau cum l-am descoperit pe Roman Mars (va trebui la un moment dat să scriu și despre cărțile lui Malcolm Gladwell pe care le-am citit pe nerăsuflate, si despre cele ale lui John Green, si despre vocea memorabilă a lui Roman Mars).
Cartea de față, Un lucru absolut remarcabil, are la bază o idee foarte faină - contactul cu o civilizatie extraterestră super-avansată si foarte benevolentă, și impactul unui asemenea eveniment asupra omenirii- și e presărată cu tot felul de detalii frumoase, cum ar fi numele protagonistei (April May), impactul multimedia asupra opiniilor și sentimentelor, manipulare, consumerism, și tot așa.
Hank Green și-a turnat întreaga personalitate în cartea asta, ceea ce te face să nu poți să o lași din mână. Desigur, dacă îți place tipul de scriere ușor sarcastic, curios, imaginativ, plin de detalii științifice și decorat cu devieri surprinzătoare de la subiect.
Când am început cartea asta am avut senzația că o să-mi notez o mulțime de citate din ea. A fost printre puținele cărți la care, citindu-le pe Kindle, mi-a părut rău că nu o am în format fizic - aș fi subliniat o mulțime de pasaje în ea.
Your memory is a monster; you forget—it doesn’t. It simply files things away. It keeps things for you, or hides things from you — and summons them to your recall with a will of its own. You think you have a memory; but it has you!
It is your responsibility to find fault with me, it is mine to hear you out. But don't expect me to change.
I’m not afraid, but I’m very nervous.
“Further along” is fairly specific compared to other New Hampshire forms of directions; we don’t enjoy giving directions in New Hampshire—we tend to think that if you don’t know where you’re going, you don’t belong where you are.
Cealalta realitate: Pisica lui Dalai Lama, David Michie (cealalta-realitate.ro)
Am cumpărat cartea asta la începutul lunii septembrie, când bântuiam librăriile on-line în căutarea manualelor de clasa a VI-a despre care încă nu se știa dacă vin de la școală sau trebuie să le cumpărăm noi, părinții. Am cumpărat atunci mai multe cărți despre istoria României moderne, fiind sub influența „Însemnărilor Zilnice din 1929” ale Reginei Maria, dar „Penelopiada” mi-a captat atenția prin promisiunea de a da voce cuiva care tradițional nu are așa ceva.
E o carte subțirică, în jur de 200 de pagini, în care Margaret Atwood reinterpretează „Odiseea”, din perspectiva Penelopei, soția lui Odiseu. Scrierea explorează viața, încercările și greutățile prin care trece Penelopa în timp ce soțul ei este plecat, aducând în prim-plan rezistența ei, conflictele interioare și relațiile cu cele 12 servitoare executate la întoarcerea lui Odiseu.
Printr-un amestec de proză și poezie, de feminism și perspectivă contemporă, Penelopa capătă o voce într-un mit antic care e atât de cunoscut încât abia mai este citit. Tonul cărții este unul reflexiv, adesea ironic la adresa interpretărilor clasice ale mitului cules de Homer subliniind absurditatea sau ipocrizia unor aspecte din mitologia tradițională.
În introducerea romanului, Margaret Atwood subliniază cu insistență că mitul lui Odiseu a fost inițial transmis oral și că existau multiple variante ale acestuia, fiecare adaptată și specifică unei anumite regiuni sau zone în care a evoluat. Atwood accentuează că această diversitate de versiuni ale mitului a contribuit la modul în care a abordat și reinterpretat povestea, oferind o perspectivă mai largă și mai bogată a personajelor și a contextului în care se desfășoară această epopee.
„O femeie se împacă cu pierderea mutându-se în Irlanda”Diane își pierde soțul și copilul și își găsește alinarea mutându-se pentru o vreme în Irlanda. Restul până la 171 de pagini sunt încercări de a prinde în cuvinte complexitățile emoțiilor umane (și canine).
