Sărbătorirea Marii Uniri e cu totul legitimă. E legitimă și o doză de mitologie: toate națiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorări și de simbolistica eroică, și de o istorie făcută fără prejudecăți, în spiritul unei abordări critice. Cel puțin din partea istoricilor profesioniști!
Ne trebuie în tot cazul o istorie europeană. România nu e o insulă, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici în interpretarea istoriei, nici în modul cum ne raportăm la ziua de azi ori de mâine. Dacă privim izolat crearea României Mari, riscăm să facem abstracție de evoluțiile globale și totul să ni se pară minunat. În fapt, România Mare a evoluat pe o scenă extrem de fragilă, cu primejdii răsărind la tot pasul – și, desigur, istoria încă nu s-a încheiat.
- citat de pe ultima copertă
E greu pentru mine să judec o carte al cărui scop este să comunice evenimente istorice. Întotdeauna istoria a fost scrisă de învingători, dar parcă rescrierea din timpul anilor formării mele a fost mai acerbă și a lăsat în mine și, probabil, în majoritatea generației mele o neîncredere în istorici. Unii și-o manifestă întorcând cu totul spatele informației, alții, ca mine, întorcând informațiile pe toate părțile și privindu-le cu suspiciune.
Cum spune și titlul, cartea vorbește de națiuni și naționalități folosindu-se de numere exacte. Nu sunt „aproximativ 19.000 de germani în Cehia anului 2011”, ci ”la recensământul din 2011, s-au declarat germani un număr de 18.772 de persoane”. Presupun că cifrele sunt corecte - date fiind referințele de la sfârșitul cărții - dar nu le-am verificat. Am încredere în Lucian Boia. Nu am nici un motiv să nu am.
Ca mijloc de comunicare a unui mesaj, carte este clară și echilibrată și logică, cum sunt toate cărțile lui Lucian Boia pe care le-am citit până în prezent.
A fost o lectură plăcută și informativă, și cred că avem nevoie de mai multe cărți de istorie scrise astfel.
