cum am descoperit apa calda

    Despre nebunia de sarcina s-au scris multe de-a lungul vremurilor. Chiar si cine nu a citit nimic despre ce se intampla cu organismul unei femei in sarcina stie (instinctiv, cred) ca o femeie insarcinata nu seamana deloc cu femeia neinsarcinata care era inainte. Plus ca femeia neinsarcinata care va deveni (peste cel mult 10 luni) nu va semana decat oarecum cu femeia care a fost inainte.
    Acestea fiind spuse voi incerca sa relatez cum am descoperit eu ieri ca al meu fiu care in curand va implini 5 ani nu mai este bebelus (stiu, pare la mintea cocosului, dar aveti rabdare).
    Ca urmare a faptului ca tocmai mi s-au imprastiat, pentru o vreme, balaurii panicii prin intermediul unei ecografii ce mi-a infatisat un pui de om ocupat sa creasca bine si corect in interiorul meu, am luat la vizionat toate pozele din primul an al lui Alex pe care le-am avut la indemana. Am reanalizat fiecare schimbare surprinsa de aparat. Mi-am reamintit fiecare sentiment. Mi-am amintit lunile in care tot universul meu se reducea la privirile, zambetele, incruntarile, miscarile, nevoile si dorintele unui ghemotoc de oase, carne si sange. Micul terorist in slujba caruia prestam cu placere. Am simtit din nou nevoia imperioasa de a fi in preajma lui pentru a putea sa respir. M-am gandit cu drag cat de multe a realizat puiul meu care acum isi sustine coerent punctele de vedere. Si, evident, mi s-a facut foarte dor de el.
    Cu aceste ganduri in minte m-am dus spre casa unde ma asteptam sa-mi imbratisez dragastos piticul, sa-l ciufulesc, sa-i pregatesc masa cu drag si alte dulceturi. In schimb am avut parte de un dus rece: batut din picior, aruncat de jucarii, tipete la masa si tot tacamul (oricine are un copil de 4-5 ani in casa stie despre ce vorbesc).
    Dupa ce m-am inchis in dormitor si am lasat tatal sa spele si culce copilul, am avut un moment de revelatie: el are aproape 5 ani si ca urmare cu totul alte nevoi, printre care se numara si nevoia de spatiu, nevoia de provocari si desigur, nevoia de a face SINGUR alegeri. Lucruri pe care le stiam foarte bine acum 3 zile.
    Maine voi descoperi ca pamantul se invarte. Sau cine stie ce alt lucru evident.

Dialoguri naucitoare (II)

Duminica seara parcasem langa o florarie sa cumpere tati flori pentru doamnele educatoare si asteptam impreuna cu Alex in masina.
- Unde e tati? De ce nu vine mai repede?
- Tati este la florarie ca sa cumpere flori pentru doamnele educatoare.
- De ce?
- Pai astazi este ziua femei si e frumos sa le duci doamnelor de la gradinita, maine, cate un buchet de flori.
- Da' tu nu esti femeie?
- Ba da.
- Pai trebuie sa iti dam si tie flori.
- Asa este.
Intre timp se intoarce tati, pune florile pentru doamne in porbagaj si imi inmaneaza un buchet de flori cu mentiunea "astea sunt special pentru tine".
- (Alex, in lacrimi) NU-I CORECT! EU VROIAM SA II DAU FLORI LU' MAMI!
Noi blocati; tati da jos baiatul, "hai sa ii luam flori mamei sa i le dai tu".
Se intorc cu un buchet superb de trandafiri pe care mi le da Alex impreuna cu pupicii si imbratisarea aferenta.
- Uite ce flori frumoase ti-am adus eu. Eu le-am ales. (iar plangand) Hai sa ducem astea (aratand spre florile pe care le-am primit de la tati) inapoi.

despre neobisnuit in mod obisnuit

     De dimineata am plecat incarcata spre serviciu: rucsac prea greu (pentru obisnuintele mele), sacosa cu echipament (pentru sala la care nu am chef sa ma duc), zapada afara, maraiala in creier. Oprire la ghereta cu bilete/abonamente RATB unde incerc sa scot bani si cartela fara a imi imprastia toate posesiunile printre picioarele trecatorilor (reusesc). Cu concetrare maxima raspund la intrebarile abia soptite ale vanzatoarei. Incerc (fara succes) sa bag cartela de plastic in aparatele care citesc cartele de hartie. Ma mut mai la dreapta la aparatul adecvat (nu inainte sa incerc sa inteleg de ce cartela e mai lata decat fanta cititorului). Vine trenul, ma urc, scot cartea. Se lasa linistea. Binecuvantata senzatie cand ai impresia ca in jurul tau realitatea a fost pusa pe "Mute" si din piese ca de lego se construieste o alta lume. Uite in dreapta un halat de medic, in stanga o bunica autoritara, un pic mai in spate un grup galagios de oameni - inca nu stii nimic despre cine sunt ei, miroase puternic a cafea (ca aceea pe care tu nu ai reusit sa o bei inainte de a pleca de acasa) in spate rasare o o vie, niste viermi de matase, un soare turc-grecesc. In fata literele se aseaza in cuvinte si cuvintele se aseaza in fraze si zboara ca fluturii. :)
    Imi plac in mod deosebit cartile care spun lucruri extraordinare ca si cum te-ar informa despre starea vremii. Asa m-a fascinat Salman Rushdie anul trecut. Era ca si cum te-ar chema la masa si ar sporovai despre cat mai costa uleiul, faina, laptele, carnea, castravetii in timp ce-ti intinde bucatele pe masa "uite si niste branza de burduf -ce s-a mai scumpit dom'le, extraordinar-, si niste mamaliguta -rotunda si galbena ca soarele-, si ia si niste ceapa - am cumparat-o de pe marginea drumului, chiar langa Buzau, niste hoti, nu mai e lumea ce era pe vremea mea-, si uite si niste licoare din asta care te face invizibil, nu mare lucru.Iar de mai ramane loc aduc si niste ambrozie, calitatea I. Pofta buna. Doamne-ajuta!"
     Acum citesc Middlesex (Jeffrey Eugenides) si am aceeasi senzatie. De lucru greu, povestit intr-un mod accesibil, neconformist, pe care, daca reusesti sa iti lasi parerile anterioare putin deoparte, ai putea sa-l intelegi.
    Desigur, am citit primele 20-30 de pagini. Cum s-ar spune: nici n-am inceput bine. Dar sunt convinsa ca il voi citi cu placere.
    Ne mai auzim.

un om intre pietre

    Am pe birou o statuie (cum o fi diminutivul de la statuie?) de vreo 3 cm: o silueta ce-si imbratiseaza genunchii si-si sprijina fruntea pe ei. Alba. Am cumparat-o intr-una din vacantele petrecute in Grecia, cred ca in jumatatea de zi petrecuta prin Atena. Este obiectul meu preferat. Am avut-o langa mine in toate joburile pe care le-am prestat in ultimii 3 ani. Am fost la un moment dat detasata la un client: am luat-o cu mine. Ma linisteste. E ca si cum m-as uita in oglinda si as vedea ca inca mai sunt acolo, cu doua maini, doua picioare, un nas, o gura, doi ochi, un suflet. Nu m-am transformat intr-un monstru. Inca ma descurc. Inca am unde sa ma intorc.
    Langa ea sunt doua pietre: una mov-roz-lila cumparata de la Rasnov intr-o zi frumoasa de toamna cand a inceput sa mi se destrame lumea si simteam nevoie de ceva solid. E lucioasa si plina de ape, si isi schimba culoarea.
    Cealalta piatra, adusa de la varful Omul, e o amintire in care am crezut.
    Amandoua dor, amandoua imi sunt dragi.
    Cand le ating imi amintesc franturi de zambete, nori in priviri, promisiuni incalcate, rasarituri, apusuri, fosnet de valuri, miros de rasini, pete de iarba in genunchi. Imi amintesc de ce am parul lung, de ce tac, de ce vorbesc si de ce aud in permanenta muzica.


    Voi unde va pastrati crampeiele de viata?

Moment crucial: leapsa

    Trebuie sa recunosc ca mi-a facut placere cand Suzi (OMG! Suzi as in www.moara-lu-bunicu.org, ca sa fie clar la toata lumea si sa stiu si eu peste ani cand ma voi uita intrebandu-ma care Suzi - asta daca imi voi aminti ca am scris candva undeva ceva relevant pentru mine la un moment dat - de emotie m-am imbarligat asa) mi-a propus sa raspund si eu la intrebarile ei. Bine, recunosc ca m-am bagat in seama si am raspuns la una dintre ele cu un comentariu macabru (care nici macar nu-mi apartine, dar nu mai stiu din ce banc l-am cules).
    Here I go (experienta la introduceri n-am, dupa cum n-am nici la incheieri, sunt toata o desfasurare a actiunii):

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
    imi place sa ma imbrac: platesc pentru asta
    imi place sa mananc: si pentru asta platesc
    imi place sa am lucruri: le platesc pe toate
    imi place cafeaua: o avere
    mi-ar place un sclav: l-as cumpara
    Daca ma gandesc mai mult constat ca toate lucrurile care imi place sa le fac le-am platit/le platesc.
Hm, am avut un colt de razgandire la ideea de sex platit, dar si pe acela il platesc intr-o forma sau alta pana al urma asa ca raman la afirmatia anterioara. What goes around, comes around. Sau era invers?

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
    Incepand din clipa in care as afla as fi blocata (probabil) intr-o panica primordiala si as irosi primele x zile incercand sa scap de groaza evenimentului imuabil. Ulterior (probabil) m-as indragosti nebuneste de cea mai nepotrivita persoana pentru mine. Si mi-as injumatati programul de munca si as petrece o GRAMADA de timp cu fi'miu. Si as cauta persoana potrivita sa ii poarte de grija si sa-l iubeasca mai departe.
    Stiu, ar fi trebuit sa ma gandesc intai la copil si apoi sa ma indragostesc, dar dintr-o sinceritate deosebita am zis sa zic adevarul.

3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
    Evident nu. Daca as castiga un milion de euro neimpozabil as face toate lucrurile pentru care acum muncesc ca sa adun bani ca sa le fac in concedii. Raspunsul este valabil si pentru milionul de dolari impozitabil. :p

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
    Cel mai important ziar din tara ar fi din seria Libertatea :): "Asezamantul pentru saraci infiintat de femeia de succes Maria a fost inchis datorita lipsei de activitate"

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
    Aici imi mentin raspunsul initial: Uite, misca!

6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
    Odihneasca-se in pace (cred)

7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
    Profesoara. (evident sunt antitalent in materie si m-am lasat).

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
    Asa m-a invatat pe mine mama ca e bine.

10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
    La intrebarea asta nu pot sa raspund. Pentru mine batranetea este sinonima cu tacerea. In fata unui om batran tac instinctiv. Acuma cum ar fi ca ultima mea zi sa fie azi? Tot nu stiu ce sa intreb, dar am mai zis ca nu prea le am cu finalurile asa ca nici acesta nu face exceptie.

De dat mai departe (cum se obisnuieste) n-o dau pentru ca nu stiu cum.

Dialoguri naucitoare

- mami, eu cand o sa nasc un copil, de unde o sa stiu ce nume sa-i pun?
- mami, tu n-o sa poti sa nasti un copil
- cand o sa fiu mare!
- nici cand o sa fii mare n-o sa poti sa nasti un copil
- de ce? numai fetele pot?
- da, doar fetele pot
- dar Veronica de la mine de la gradinita nu e destul de mare...

Post pentru mine

Am un copil. Not big deal. Desigur, nu-mi pot imagina viata fara el. E primul gand pe care il am. E o minune. Dar ca efort: not a big deal.
Acum vre-un an bona copilului meu imi spunea "Copiii cresc aproape singuri'. Si are dreptate. Cel mai mare stres il reprezinta faptul ca nu are cine sa-l recupereze de la gradinita.
Desigur, exista nopti in care nu dorm pentru ca nu stiu cum se va descurca la scoala, sau cum sa procedez pentru a-i insufla obiceiuri sanatoase. Dupa care ma gandesc la cum s-a desfasurat viata mea pana acum si ma gandesc ca nu-s tocmai element de referinta pentru obiceiuri sanatoase. Evident stiu ca e bine sa se spele pe dinti seara si dimineata, sa se spele pe maini. Dar sa stea linistit la masa? Eu citesc la masa cand sunt singura.
In fine, ideea pe care incercam sa mi-o notez este sa-mi amintesc sa nu mai fiu asa aspra cu el. Si sa am mai multa rabdare. Si sa imi amintesc constant ca este, probabil, singura persoana pe care o iubesc.
A, si sa-i fac un fratior sau o surioara. :)