Concediu 2013 - Acvariul din Tulcea

    Acvariul din Tulcea, cunoscut si sub numele de Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii, este cel mai impresionant acvariu din Romania. Adapostit intr-o cladire cu 3 etaje (subsol, parter si un etaj superior), acvariul are o sectiune dedicata evolutiei cursului Dunarii, una dedicata faunei si florei din Delta Dunarii, una dedicata habitatelor umane din Delta si o sectiune dedicata pestilor, respectiv acvariul.
    Interiorul cladirii este curat, ingrijit si luminos (daca ati vizitat vreodata Muzeul de Geologie din Bucuresti stiti de ce m-au impresionat placut aceste lucruri). Peretii sunt decorati cu fotografii foarte reusite din Delta.

    Sectiunea dedicata cursului Dunarii are la dispozitie harti interactive din diferite perioade ale formarii Deltei Dunarii care i-au incantat pe baieti.

    Dioramele cu flora si fauna Deltei Dunarii sunt insotite de sunetele specifice zonei si au incantat-o pana si pe Ana. Spatiile se luminau si sunetele erau declansate de senzorii de proximitate dand senzatia ca fauna prindea viata la apropierea noastra.

    Sectiunea dedicata satului traditional din Delta m-a cam bagat in sperieti, dar este doar vina mea: mi-e frica de manechine (pediofobie in limbaj stiintific :)).

    Mi-a placut, insa, inventivitatea uneltelor. Cui nu-i place o lingura mesterita dintr-o scoica?

    La etaj era gazduita o mica expozitie de animale si pasari exotice cu papagali, si canguri, si tigri, si ornitorinc (animalul acesta este slabiciunea mea, pana si numele are ceva deosebit). Tot la etaj este amenajat un spatiu de joaca si activitati pentru copii.

    Acvariul este amenajat sub forma unui labirint (foarte tentant pentru copii, si nu numai) si are tot felul de tunele si intranduri in acvariile pestilor, asa ca privelistea e captivanta. Alex ar fi vrut sa mai stam sa mai vedem filmuletele de pe consolele multimedia dispuse prin tot muzeul, dar fratii lui mai mici erau deja obositi si flamanzi. Asa ca, daca mergeti, pregatiti-va sa petreceti cateva ore in cadrul Complexului Muzeal.

Inapoi la scoala :)

    In caz ca nu ati observat, strazile au devenit mai aglomerate in preajma orei 8 dimineata, trotuarele sunt inundate de copii ce duc genti sau ghiozdane si poarta, sau nu, uniforma. Un fel de forfota preocupata a alungat acalmia si aerul de vacanta ce inca mai staruia peste oras acum cateva zile.
    Ieri dimineata a inceput un nou an scolar.

    Am fost si eu ieri la scoala, intrebandu-ma in gand cam de cate ori ma va mai accepta Alex alaturi de el la deschiderea scolii. Am stat intr-o margine, langa peretele scolii, si mi-am privit copilul emotionat de revederea cu colegii lui - ceva mai linistiti decat in anii trecuti, un picut mai mari si mai preocupati. Alex a venit o singura data la mine sa-mi ceara apa, in rest, ma mai cauta cu privirea din cand in cand sa verifice ca sunt acolo "in caz de ceva".
    Din postura mamei de copil "mare" m-am amuzat de emotiile parintilor de clasa 0 sau I, amintindu-mi cat de emotionata am fost si eu cu doar doi ani in urma, cum imi tremurau mainile si asteptam sa vad cum va incepe Alex o noua etapa. A trecut atat de repede si am avut o influenta atat de slaba asupra vietii lui de la scoala incat am momente cat ma simt absolut inutila in viata copilului meu de 9 ani.
    Sunt foarte mandra de cate a realizat, sunt foarte mandra de cum a evoluat, de cum a asimilat informatii si situatii complexe si de cum se descurca in general. Dar as vrea sa pot sa-l protejez ceva mai mult, sa pot controla ce i se intampla, sa-i prelungesc copilaria. Stiu ca nu pot.
    Stiu ca pot sa-i fiu alaturi, ca pot sa am incredere in el, ca trebuie sa il las sa-si faca propriile greseli - poate cel mai greu lucru in viata de parinte.
    Stand ieri in curtea scolii in timpul festivitatii de deschidere m-am gandit ca lucrurile ar fi mult mai usoare daca am avea incredere in capacitatile copiilor nostri.
    Un an scolar frumos si bogat va doresc! Si, aveti incredere in copiii vostri!

Obsesia zilei de azi (36)

Of course I’m special...

Concediu 2013 - Grindul Lupilor

    Grindul Lupilor este o fasie lunga de nisip intre lacurile Zmeica si Sinoe (Sinoe este si numele localitatii in care ne-am cazat noi). Intre cele doua lacuri exista un numar de canale ce previn inundarea limbii de pamant. Incepand de la Canalul 2 (singurul pe care l-am vazut noi) incepe zona strict protejata "Grindul Lupilor", un paradis pentru o sumedenie de pasari.
    Pentru ca aveam cu noi copii cu varste intre 2 si 9 ani nu ne-am aventurat prea mult in interiorul rezervatiei, dar ne-am propus sa ne intoarcem peste cativa ani cand si cel mai mic membru al familiei va fi capabil sa parcurga drumul respectiv pe propriile picioare. Chiar si asa am vazut o multime de pupeze, prigorii, granguri si rate salbatice.
    Putin inainte de intrarea in rezervatie exista doua pensiuni (al caror nume nu l-am retinut), una finisata si una in reconstructie. La cea in reconstructie am poposit sa povestim cu nenea care avea grija de loc. Din spusele sale, pensiunea arsese in anul anterior intr-un incediu provocat de un fulger/trasnet si o reconstruiau incet-incet.

    Tot nenea ne-a aratat si pontonul, serpii care isi faceau digestia la soare si ne-a lasat sa ne cataram in barcile lui, insa le-a interzis copiilor sa arunce cu pietre in apa caci piatra este lucru rar in delta.

Concediu 2013 - marea

    Conform cu dictonul pe care orice parinte cu mai mult de un copil il stie - diversitatea este cheia succesului - nu ne-am multumit cu piscina si locul de joaca de la pensiunea care ne-a primit cu bratele deschise, ci, dupa doua zile de acomodare cu spatiul, am luat drumul catre plaja. 

    Despre plaja de la Vadu auzisem de cativa ani ca e o plaja retrasa spre salbatica, asa ca am zis sa o incercam. Plaja e destul de accesibila pentru o rezervatie, dar pe noi n-a putut decat sa ne bucure acest aspect. 

    Desi ne-am nimerit pentru prima data acolo intr-o duminica, plaja nu era catusi de putin aglomerata si le permitea copiilor o mare libertate de miscare, caci puteam sa-i supraveghem pe o raza destul de mare. De fapt, asa cum am observat a doua oara cand am ajuns pe plaja respectiva (intr-o marti dimineata), in duminica respectiva plaja putea fi considerata aglomerata, densitatea normala de oameni fiind undeva catre 3 grupuri de cate 4-5 persoane cat vedeai cu ochii.

    Apa marii (aspect foarte important pentru mine) era curata, intrarea in apa destul de lina iar malul era presarat cu scoici. 

    In pauzele dintre balaceli copiii s-au indeletnicit cu ce se indeletnicesc, in genere, copiii pe plaja: sapat gropi care mai de care mai adanci, constructia de cazemate, caratul apei din mare pe mal, certatul pe lopatele si galetuse si (in final) munca in echipa.

    Ana a incercat amuzata si putin inot, iar intr-una din zile a avut si o intalnire prea apropiata cu o meduza (care s-a terminat cu bine).

    Pentru ca nu am servit plaja in fiecare zi din concediu si copiii cei mari sunt foarte greu de multumit in legatura cu numarul orelor petrecute pe plaja, am facut un compromis(bun, rau - nu stiu, dar a functionat pentru noi): la ora 11 toata lumea se dadea cu crema de protectie, se imbraca si se parca sub umbrela unde ramanea pana la ora 15. In afara asteptatelor proteste - "NU E DREPT!!!" - nimeni n-a avut de suferit in nici un fel, ba mai mult au avut loc variate momente de tandrete.

tandreturi

suparari

    Ana nu a ratat nici un moment pentru a zambi fotogenic catre aparat.

Ce-am mai facut (9)

    Dupa tiparul de aici, cu doua gheme de bumbac (cred, caci nu mai am eticheta) pe care le aveam din preistorie - mi-au ramas de la o jacheta pe care am facut-o pentru Alex pe cand avea un an sau pe-acolo - mi-am incropit un fular/o esarfa.

    L-am lucrat in masina in drum spre si de la serviciu. Tiparul nu e complicat deloc, dar rezultatul imi place tare mult.
    Ma gandesc sa-i schimb nasturii cu unii ceva mai mari, dar mai intai trebuie sa gasesc un magazin care sa vanda si nasturi frumosi.

Minima Moralia - Andrei Plesu

Toţi acceptăm de altfel, în retorica zilnică a conversaţiei, că unele lucruri ne rămîn inaccesibile. La limită, sîntem chiar dispuşi să recunoaştem, în rare momente ale uitării de sine, că, în definitiv, există si oameni mai inteligenţi decît noi sau, în orice caz, mai învăţaţi decît noi. [..] Ceea ce nu putem tolera e să spunem şi, mai cu seamă, să ni se spună că sîntem moralmente precari, că sîntem corupţi, necinstiţi, discutabili din unghi etic. [..] Aceasta nu înseamnă că ne socotim, în toate episoadele vieţii noastre, ireproşabili, că nu ne cunoaştem căderile, turpitudinile, mizeria interioară. Socotim însă că, orice am face şi orice am fi făcut, substanţa noastră fundamentală rămîne pozitivă, inalterabilă. Culpa etică e expediată în termenii unei tolerabile greşeli omeneşti, distincte de natura noastră adevărată care e, malgré tout, onorabilă