In caz ca nu ati observat, strazile au devenit mai aglomerate in preajma orei 8 dimineata, trotuarele sunt inundate de copii ce duc genti sau ghiozdane si poarta, sau nu, uniforma. Un fel de forfota preocupata a alungat acalmia si aerul de vacanta ce inca mai staruia peste oras acum cateva zile.
Ieri dimineata a inceput un nou an scolar.
Am fost si eu ieri la scoala, intrebandu-ma in gand cam de cate ori ma va mai accepta Alex alaturi de el la deschiderea scolii. Am stat intr-o margine, langa peretele scolii, si mi-am privit copilul emotionat de revederea cu colegii lui - ceva mai linistiti decat in anii trecuti, un picut mai mari si mai preocupati. Alex a venit o singura data la mine sa-mi ceara apa, in rest, ma mai cauta cu privirea din cand in cand sa verifice ca sunt acolo "in caz de ceva".
Din postura mamei de copil "mare" m-am amuzat de emotiile parintilor de clasa 0 sau I, amintindu-mi cat de emotionata am fost si eu cu doar doi ani in urma, cum imi tremurau mainile si asteptam sa vad cum va incepe Alex o noua etapa. A trecut atat de repede si am avut o influenta atat de slaba asupra vietii lui de la scoala incat am momente cat ma simt absolut inutila in viata copilului meu de 9 ani.
Sunt foarte mandra de cate a realizat, sunt foarte mandra de cum a evoluat, de cum a asimilat informatii si situatii complexe si de cum se descurca in general. Dar as vrea sa pot sa-l protejez ceva mai mult, sa pot controla ce i se intampla, sa-i prelungesc copilaria. Stiu ca nu pot.
Stiu ca pot sa-i fiu alaturi, ca pot sa am incredere in el, ca trebuie sa il las sa-si faca propriile greseli - poate cel mai greu lucru in viata de parinte.
Stand ieri in curtea scolii in timpul festivitatii de deschidere m-am gandit ca lucrurile ar fi mult mai usoare daca am avea incredere in capacitatile copiilor nostri.
Un an scolar frumos si bogat va doresc! Si, aveti incredere in copiii vostri!
Ieri dimineata a inceput un nou an scolar.
Am fost si eu ieri la scoala, intrebandu-ma in gand cam de cate ori ma va mai accepta Alex alaturi de el la deschiderea scolii. Am stat intr-o margine, langa peretele scolii, si mi-am privit copilul emotionat de revederea cu colegii lui - ceva mai linistiti decat in anii trecuti, un picut mai mari si mai preocupati. Alex a venit o singura data la mine sa-mi ceara apa, in rest, ma mai cauta cu privirea din cand in cand sa verifice ca sunt acolo "in caz de ceva".
Din postura mamei de copil "mare" m-am amuzat de emotiile parintilor de clasa 0 sau I, amintindu-mi cat de emotionata am fost si eu cu doar doi ani in urma, cum imi tremurau mainile si asteptam sa vad cum va incepe Alex o noua etapa. A trecut atat de repede si am avut o influenta atat de slaba asupra vietii lui de la scoala incat am momente cat ma simt absolut inutila in viata copilului meu de 9 ani.
Sunt foarte mandra de cate a realizat, sunt foarte mandra de cum a evoluat, de cum a asimilat informatii si situatii complexe si de cum se descurca in general. Dar as vrea sa pot sa-l protejez ceva mai mult, sa pot controla ce i se intampla, sa-i prelungesc copilaria. Stiu ca nu pot.
Stiu ca pot sa-i fiu alaturi, ca pot sa am incredere in el, ca trebuie sa il las sa-si faca propriile greseli - poate cel mai greu lucru in viata de parinte.
Stand ieri in curtea scolii in timpul festivitatii de deschidere m-am gandit ca lucrurile ar fi mult mai usoare daca am avea incredere in capacitatile copiilor nostri.
Un an scolar frumos si bogat va doresc! Si, aveti incredere in copiii vostri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu