Ce-am mai facut (10)

    Cand aveam aproape 5 ani, bunica m-a invatat sa tricotez. Tot de pe-atunci si tot de la ea, stiu si sa cos goblenuri sau modele in punct de cruce sau orice alte decoratiuni poti sa mai faci cu acul si ata. Si tot din iarna respectiva imi amintesc si ultima intalnire cu razboiul de tesut. In anii care au urmat bunica a devenit din ce in ce mai intepenita si n-a mai putut sa teasa. 

    Intorcandu-ma la tricotat, faptul ca am invatat aceasta indeletnicire in casa bunicilor intr-o perioada relativ calma a vietii, intr-o iarna cu zapada afara, foc prietenos in soba si o pisica incolacita in brate, a transformat tricotatul intr-o relaxare. Atunci cand tricotez ma simt in siguranta, calma si senina. Nu pot sa tricotez si sa fiu nervoasa in acelasi timp. Indiferent cat sunt de infuriata, dupa cateva ochiuri se asterne asupra mea calmul si acceptarea. 

    Acestea fiind spuse, e limpede de ce am tricotat cu spor in ultima perioada :). 

    Inainte de internarea in spital am facut, in doua zile, esarfa neagra dintr-un ghem de "ceva" pe care il aveam de atata timp ca nici nu-mi amintesc ce-a fost inainte (mai toate ghemele pe care le am prin casa sunt din lucruri trecute pe care le-am desfacut pentru a le transforma in altceva). Esarfa are un model foarte interesant cu ochiuri cazute, dar culoarea inchisa nu o ajuta sa iasa in evidenta in fotografii. Mie imi place mult si am tot purtat-o pana cand am terminat-o pe cea alba, care e acum in topul preferintelor.

    Esarfa alba am tricotat-o in spital. Ce poti face in timp ce astepti sa intri in operatie ca sa nu intri in panica? Urmaresti modelul nu foarte complicat si mereu in crestere al esarfei Gallatin.  Ce faci dupa ce ai iesit din operatie, ti-ai recapatat coerenta dar nu poti sa te ridici din pat? Urmaresti modelul nu foarte complicat si mereu in crestere al esarfei Gallatin. 

    Floarea rosie trebuia sa fie ceva mai mica, dar am uitat cum se face si am improvizat si, trebuie sa recunosc ca, imi place mai mult ce a iesit asa. 

    In zilele pe care le-am petrecut acasa, dupa ce am parasit spitalul mai sus mentionat, am brodat un sarafan de blug al Anei de care ea nu vroia sa se apropie. L-am facut mai "de fete". Ii place cum arata, dar tot nu vrea sa-l imbrace :)). Caciulita alba cu floricica rosie si nasture alb insa este in topul preferintelor.

    Am avut si rateuri, cum ar fi caciulita portocalie din fir Flavia pe care nu l-am pus in doua si, ca urmare, caciula nu si-a pastrat forma la spalat ci s-a scurtat si largit, asa ca am desfacut-o si am refacut-o cu firul in doua, dar inca n-am o poza cu noua caciula. Si caciula lui Alex a devenit mica dupa doua saptamani de purtat. Nu stiu de ce, nu e un fir nou ca sa pun micsorarea pe seama faptului ca "a intrat la apa" si imi vine greu sa cred ca lui Alex i-a crescut atat de mult capul intr-o luna. Poate asa se reaseaza lana respectiva. Inca n-am desfacut-o pentru ca nu stiu daca mai am cu ce sa o maresc.

    Toate caciulitele sunt lucrate de jos in sus, circular, fara cusaturi.

Miercurea fara cuvinte (6)

MFC
--
Sinaia, Cota 2000

Alt fel de triciclete

    Alex a insistat, in ciuda rezistentei noaste, - si bine a facut caci s-au distrat de minune - sa inchiriem si noi (macar) 2 triciclete in parcul Lumea Copiilor. 

    Ne-a fost teama ca nu se vor descurca, ca experienta se va transforma in ceva foarte solicitant pentru noi si se va lasa cu lacrimi. S-a dovedit ca s-au descurcat de minune si s-au simtit excelent.

Intrebari pentru parinti

    Mamele raspund la un val impresionant de intrebari pe parcursul zilei de la "unde gasesc sosete curate?" si "unde-mi sunt bluzele albe?" pana la "ce avem la masa?" trecand prin "pot sa ma (mai) joc putin pe calculator/tableta/psp/wii?" (dupa caz) si cu un mic ocol pe la "avem ceva dulce?". 

    Exista si seria de intrebari cu "de ce?' care, contrar parerii generale, nu apar doar in jurul varstei de trei ani: de ce trebuie sa mananc mar? de ce trebuie sa ma spal pe dinti? de ce sa ma schimb de hainele de la scoala? de ce sa ma spal pe cap? de ce trebuie sa ma culc? de ce sa sterg praful? de ce sa vin chiar acum la masa? - mai mult o continua contestatie decat o curiozitate nesfarsita. Ca parinte, trebuie sa-ti demonstrezi in fiecare minut justetea cererilor. Un prieten de joaca le poate cere sa stea in cap si ei se vor executa fara nici o singura intrebare (poate doar "unde?"), dar daca noi le cerem sa se spele pe maini inainte de masa vom fi supusi unui amplu interogatoriu pentru a demonstra utilitatea unei astfel de operatiuni.

    Apoi sunt intrebarile standard pe care si le pune singura fiecare mama: au haine curate pentru zilele urmatoare? au ce sa isi puna in pachetel pentru la scoala? au dormit suficient? mananca echilibrat? le mai sunt bune incaltarile? mai avem lapte/paine/oua/paste/etc?
    In tot vartejul zilei putem foarte usor sa uitam lucrurile importante. 

    Am tot citit si m-am tot gandit si am pus gramada o serie de intrebari care sa-mi rezume la sfarsitul zilei lucrurile esentiale:

1. I-am acordat macar 10 minute de atentie nedivizata azi?

2. I-am spus azi ca il iubesc? L-am imbratisat?

3. L-am laudat pentru ceva azi?

4. Am fost blanda si ferma in incercarile mele de a impune disciplina sau furioasa si aspra?

5. Am luat masa impreuna cu copilul meu azi?

6. L-am ajutat in problemele pe care le are la scoala?

7. Am ascultat si ce avea el de spus sau doar "i-am facut teorie"?

8. Am fost atenta la timpul pe care l-a petrecut in fata televizorului/calculatorului?

9. Am citit ceva impreuna?

10. I-am spus "Noapte buna"?

Miercurea fara cuvinte (5)

MFC

Amintiri din anii de scoala

    Am inceput sa invat limba franceza in clasa a V-a cu aceeasi profesoara cu care faceam si Limba Romana. O profesoara micuta, slabuta si energica. Tot ceea ce stiu in materie de notiuni de gramatica, literatura si franceza am invatat de la domnia sa, dna Miron. Nu-mi amintesc restul numelui. Imi amintesc perfect cum arata si cum ne invata - o profesoara minunata.
    Limba franceza poate fi complicata, cu toate regulile si declinarile si accentele ei, dar doamna noastra a ales sa ne invete s-o cantam.



    Asa am invatat ca alouette inseamna ciocarlie si ca tête (cu accent circumflex, desigur) inseamna cap.



    Ca Frère Jacques este o referinta la calugari si cantecul respectiv este atat un cantec de leagan cat si o chemare la rugaciune.



    Ca sabotii au, in fapt, origine olandeza si ca francezii sunt cam sadici in cantecele pentru copii :). 

In loc de ce-ar fi putut sa fie, ce-a fost

    De dimineata eram trista pentru zilele care imi scapa printre degete, pentru toate acele lucruri pe care as fi putut sa le fac dar pe care nu am apucat sa le fac si acum nu mai au relevanta: pentru fluturii din plastilina si frunze ingalbenite pe care n-am avut vreme sa-i fac, pentru tablourile pictate cu ata si cerneala pe care vroiam sa le arat copiilor, pentru discutii mici despre lucruri mari, pentru ca inca n-am reusit sa-l invat pe Alex sa coase nasturi sau sa calce tricouri, pentru ca n-am facut figurine de faina cu sare, pentru picturile care stau teanc pe dulapul lor si pe care n-am ajuns sa le agat pe pereti, pentru fotografiile de toamna pe care n-am apucat sa le fac pentru ca vantul a spulberat prea repede toate frunzele galbene si acum sunt toate pe jos sau la gunoi, daca cineva s-a invrednicit sa le stranga, pentru cafeaua cu frisca bauta cu sotul inainte de trezirea copiilor (pentru ca ei se trezesc mereu inaintea noastra), pentru vinul fiert baut la un film bun in canapea (pentru ca ei sunt trei si se culca doar cand noi suntem extenuati), pentru orele pe care mi-ar fi placut sa le petrec lunar la o sala de sport, pentru mii si mii de lucruri.
    Gandindu-ma, in tristetea mea, de ce nu am reusit sa fac ce mi-am propus in weekendul ce a trecut, am realizat ca am facut alte o mie de lucruri care conteaza: am ras cu Ana pe pajistea din varful muntelui in timp ce incercam sa ne incalzim mainile, am mers de mana cu Alex prin Busteni incercand sa ocolim randurile proaspat montate de gresie de pe trotuare, mi-am luat sotul de brat pe insearate in timp ce Ana radea ca e doar al ei si nu mi-l da, am urmarit cum Oti ii demonstreaza insufletit tatalui sau care sunt pasii de vals, l-am incurajat in timp ce ne cerea ca urmatoarea piscina sa nu fie prea adanca (el chiar stie sa inoate, desi nu-i vine a crede), m-au incurajat toti 3 copiii in timp ce urcam cu telecabina ("Hai ca nu-i chiar asa de rau, uite mai avem putin") - ceea ce este extraordinar pentru ca ii face pe copii sa-si dea seama cat de puternici sunt si le permite sa gandeasca si sa reactioneze pe cont propriu -, am baut un vin bun la masa de seara, am povestit despre crame, vinuri si paharnici, ne-am rostogolit in frunze, am calarit trunchiuri de brazi doborate la pamant, am vanat petice de zapada si am ascultat linistea impreuna. Mii si mii de lucruri minunate pe care le-as fi trecut cu vederea in goana dupa ce-as fi putut sa fac.

in varful lumii

    Multumirea, ca si traitul in prezent, sunt greu de invatat si usor de pierdut din vedere.