joi, ianuarie 02, 2020

Lumină, emoții, concepte

    Acum vreo 10 ani am avut revelația faptului că fiecare persoană vede culorile într-un mod personal. Era o discuție aprinsă pe subiectul „roșu 8 - roșu Coca-Cola” 😂 Am realizat atunci că ceea ce percep eu ca roșu este o lungime de undă tradusă de creierul meu într-o culoare. A fost primul pas pe drumul neuro-științelor.
    Pe același subiect, am citit în ultima lună despre cum se formează emoțiile și despre cât de complex este limbajul emoțional.
    Există o teorie (ca multe în neuro-știință, nu este o Teorie cu t mare pentru că e greu să demonstrezi ceva științific fără să poți controla draconic condițiile experimentului) cum că avem un senzor intern, fizic nu mental, un fel de indicator de bază care ne spune în mod constant cum ne simțim (ca un „health-check” pentru cei care se pricep la calculatoare).
    În complexitatea sistemului care este omul sunt foarte puține resurse alocate acestui senzor intern (restul resurselor sunt alocare senzorilor externi: văz, auz, miros, etc - din afară vin cele mai multe pericole), el trebuie să funcționeze repede, constant și simplu, așa că e ca un indicator cu 4 stări: plăcut, neplăcut, excitat, neutru. De fiecare dată când creierul primește o actualizare de la acest senzor trebuie să îi dea o interpretare. (Noi nu ne putem păstra coerența fără să interpretăm totul 😇, avem un creier care asta face oferă interpretări pentru orice: pisica neagră ce tocmai a trecut strada, ordinea în care se învârt planetele pe cer, privirea persoanei cu care ne-am intersectat și tot așa.) Interpretările pe care le avem pentru senzațiile acestui senzor intern sunt niște construcții foarte complexe la care muncim din prima clipă a vieții. Un nou-născut este ca un senzor intern vizibil pentru toată lumea: poți să îți dai seama când e calm (neutru) sau când se simte neplăcut. Pe măsură ce crește învață să asimileze și alte concepte. „Puiul mamei e somnoros?” spune mama și copilul internalizează, „Ești furios pentru că ți-a luat jucăria ta?”, „Te bucuri că o vezi pe mama?”. Un șir continuu de concepte pe care le asimilăm, le confirmăm, le infirmăm, pe baza cărora ne construim propriile explicații.
    De ce mi se par interesante toate astea? Pentru că, pentru mine, interpretarea emoțiilor celorlalți este foarte dificilă. Pierd o mulțime de indicii sau, atunci când nu le pierd, le interpretez greșit ceea ce face ca viața mea socială să fie foarte obositoare și să evit interacțiunile umane. Așa că o astfel de abordare a emoțiilor mă ajută să mai scad din presiunea pe care o pun pe mine să interpretez corect emoțiile celorlalți, pentru că dacă nu e un limbaj universal ci e unul individual, atunci fiecare persoană trebuie înțeleasă, mai mult sau mai puțin, separat.
Photo by Kai Brune on Unsplash
 Mai coerent pe același subiect

vineri, decembrie 27, 2019

FOMO

    Câteodată mă trezesc dorindu-mi viața altcuiva: doamna cu o casă plină de plante, doamna cu 3 pisici blănoase, doamna cu o grădină superbă și straturi înălțate, paharul de vin cu o carte bună, fetele cu „bullet journal”-uri spectaculare, alergătoarea la maraton, mama blândă, aș putea continua pe câteva pagini.
    Dar eu locuiesc într-un bloc cu expunere estică și o suprafață expusă luminii extrem de limitată, urăsc să dau cu aspiratorul sau să curăț litiere, mi-e frică de gângănii și păianjeni, tolerez vinul doar în combinație cu mâncarea, găsesc că decorarea unei liste de to-do-uri este o pierdere impardonabilă de timp, urăsc efortul fizic, sunt mai degrabă aspră și sarcastică decât blândă și caldă.
    Am mintea asta care își întinde tentacule în toate direcțiile speriată că nu poate cuprinde toate experiențele care există și pe care trebuie să o reașez în mod continuu în forma care i se potrivește cel mai bine.
    E chiar obositor.

marți, decembrie 24, 2019

tradiții?

    Vineri, 20 decembrie, sâmbătă, 21 decembrie, și duminică, 22 decembrie, scara blocului meu a răsunat de colinde. Astăzi, marți, 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, liniștea este asurzitoare.
    Există o latură în mine care urăște intens ipocrizia. Încerc să o îmblânzesc spunându-i că nu e bine să judec pe toți după măsurile și circumstanțele mele, că până și basmele străvechi sunt circumstanțiale. Câteodată îmi iese.
    Tradițiile religioase ar trebui să nu fie importante pentru mine, crescând într-un amestec pestriț de religii creștine, și totuși, nu pot să nu mă întreb de ce s-a colindat pe 20,21,22 și nu se colindă pe 24. Adică astăzi e Ajunul, nu? Despre Crăciun se colindă, despre nașterea Domnului se cântă.
    Am primit o explicație cum că sâmbătă și duminică sunt părinții acasă și pot merge cu copiii la colindat. Și am mai primit o explicație, deși persoana care mi-a oferit-o nu intenționa asta, astăzi se merge cu colinda în „Aviatorilor, că acolo se fac banii”.
    Mda.
   Crăciun Fericit!

vineri, decembrie 20, 2019

random

    Când eram mică (până în 13 ani) abia așteptam momentul în care voi primi mănuși cu degete. Era ceva inimaginabil să vezi un copil purtând iarna altceva decât mitene. Mănușile cu degete erau un fel de prag pe care trebuia să-l treci la momentul potrivit. așa cum era erau dresurile sau sutienul.
    Azi mănușile pentru copiii de 2 ani au 5 degete la fiecare mână și bebelușii sunt duși la cristelniță purtând dresuri albe de lycra.

joi, decembrie 19, 2019

preconceptii

... este ușor hilar și puțin trist să vezi cum sare imediat fiecare român din bula mea să explice că el/ea „nu e câtuși de puțin rasist, dar .... ” urmat de o listă lungă de defecte sau nemulțumiri la adresa categoriei vizate, fie ei țigani, musulmani, pakistanezi, vietnamezi, refugiați sau doar în căutare de o viață mai bună.
... și la fel de hilar, când subliniezi cu jumătate de glas că prezența acelui „dar” în exprimare neagă propoziția pe care o precede, este șuvoiul de exemple pe care îl primești pentru a transmite ideea că alții fac mai rău.

miercuri, aprilie 24, 2019