duminică, iunie 30, 2013
sâmbătă, iunie 29, 2013
vineri, iunie 28, 2013
joi, iunie 27, 2013
miercuri, iunie 26, 2013
marți, iunie 25, 2013
Pa-pa girafa!
Prima "chestie" pe care am cumparat-o pentru Ana (evident, dupa testul de sarcina) a fost un patut - un patut de lemn cu o girafa desenata discret pe unul dintre capete. A fost dragoste la prima vedere. Genul de lucru despre care stii din prima ca el este al tau.
L-am comandat on-line de la o firma care isi avea sediul intr-un oras din vestul tarii - niste oameni foarte amabili (de la care am cumparat ulterior si tricicleta Anei).
L-am folosit din prima zi petrecuta acasa. Ana a dormit in el in fiecare noapte petrecuta acasa.
Ieri a venit momentul sa renuntam la el. L-am demontat, dar nu l-am impachetat inca.
Ana il mai cauta din cand in cand: "Une e gi'afa?"
L-am sprijinit de perete in spatele mesei de infasat (nici ea nu mai serveste scopului initial) si Ana il mai priveste cu un zambet larg pe fata.
De dormit insa, doarme in patutul care a trecut din copil in copil pana la ea: patutul cu lungime reglabila de la Ikea.
Patutul de la Ikea a fost intai al lui Alex. L-a primit cand avea cam 3 ani, nu pentru ca nu mai incapea in patutul lui initial, ci pentru ca patutul lui de bebe era escaladabil. Si inima mea de mama trebuia protejata.
Apoi a venit randul lui Oti caruia ii era frica sa doarma singur in pat (de dormit in camera copiilor nu puteam aduce vorba). Asa ca Alex s-a facut cu un pat supraetajat (visul meu din copilarie :p) si patutul reglabil a lui Alex a fost micsorat si mutat in camera noastra unde a dormit Oti in primele luni. Incet-incet Oti a descoperit libertatile dormitului in patul propriu si, apoi, ale dormitului in camera copiilor, si patutul de la Ikea si-a facut iarasi loc in camera lor.
Acum ca a venit randul Anei, se va face o noua rocada: Alex migreaza definitiv catre patul de sus (pana acum dormea in cel de jos si se juca in cel de sus - ca sa nu ajunga Ana la jucariile lui - sic!), Oti se muta in patul baietilor, la parter (desi cam saliveaza la gandul etajului), iar Ana si-a luat in primire deja noul culcus. E foarte incantata pentru ca acum mama poate sa-i cante un cantecel de noapte buna in timp ce o tine in brate si nu de langa patut ca pana acum. Si mama ei e bucuroasa - din acelasi motiv.
O noua etapa poate incepe.
L-am comandat on-line de la o firma care isi avea sediul intr-un oras din vestul tarii - niste oameni foarte amabili (de la care am cumparat ulterior si tricicleta Anei).
L-am folosit din prima zi petrecuta acasa. Ana a dormit in el in fiecare noapte petrecuta acasa.
Ieri a venit momentul sa renuntam la el. L-am demontat, dar nu l-am impachetat inca.
Ana il mai cauta din cand in cand: "Une e gi'afa?"
L-am sprijinit de perete in spatele mesei de infasat (nici ea nu mai serveste scopului initial) si Ana il mai priveste cu un zambet larg pe fata.
De dormit insa, doarme in patutul care a trecut din copil in copil pana la ea: patutul cu lungime reglabila de la Ikea.
Patutul de la Ikea a fost intai al lui Alex. L-a primit cand avea cam 3 ani, nu pentru ca nu mai incapea in patutul lui initial, ci pentru ca patutul lui de bebe era escaladabil. Si inima mea de mama trebuia protejata.
Apoi a venit randul lui Oti caruia ii era frica sa doarma singur in pat (de dormit in camera copiilor nu puteam aduce vorba). Asa ca Alex s-a facut cu un pat supraetajat (visul meu din copilarie :p) si patutul reglabil a lui Alex a fost micsorat si mutat in camera noastra unde a dormit Oti in primele luni. Incet-incet Oti a descoperit libertatile dormitului in patul propriu si, apoi, ale dormitului in camera copiilor, si patutul de la Ikea si-a facut iarasi loc in camera lor.
Acum ca a venit randul Anei, se va face o noua rocada: Alex migreaza definitiv catre patul de sus (pana acum dormea in cel de jos si se juca in cel de sus - ca sa nu ajunga Ana la jucariile lui - sic!), Oti se muta in patul baietilor, la parter (desi cam saliveaza la gandul etajului), iar Ana si-a luat in primire deja noul culcus. E foarte incantata pentru ca acum mama poate sa-i cante un cantecel de noapte buna in timp ce o tine in brate si nu de langa patut ca pana acum. Si mama ei e bucuroasa - din acelasi motiv.
O noua etapa poate incepe.
luni, iunie 24, 2013
duminică, iunie 23, 2013
sâmbătă, iunie 22, 2013
vineri, iunie 21, 2013
Sanziene
Imi amintesc foarte clar cum strangeam Sanziene pe dealul din Todiresti unde isi avea mama serviciu cand eram eu mititica. Nu stiam inca despre solstitiul de vara dar stiam ca trebuie sa adun Sanziene de sub padure.
Mama lucra la o ferma agricola in varful unui deal, sub poala une paduri. Avea sub aripa ei ocrotitoare tot felul de pomi, de arbusti si de tufe. Erau meri, pruni, coacaze, zmeura, toti frumosi si parfumati.
Pe 21 iunie mergeam intotdeuna la mama la munca sa culeg Sanziene pentru coronita. Singura, caci la tara copiii n-au a se teme nici ca se pierd, nici de alti balauri, doar de cainele mare si negru dintr-o curte cu un cires bogat - ultima casa din sat, pe partea stanga a drumului. Dar cainele nu iesea niciodata din curte doar latra inspaimantator, poate mai mult de singuratate decat ca sa ne sperie, caci nu vedeam niciodata picior de om in curtea respectiva. In folclorul nostru, al copiilor, cand treceai pe langa casa respectiva trebuia sa-ti faci semnul crucii cu limba in cerul gurii ca sa nu se ia necuratul dupa tine.
Dupa ce treceam de paznicul intunecat al ciresului, imi placea drumul catre ferma mamei caci se vedeau brazdele colorate de pe dealuri cam asa cum se vad ogoarele din avion - ca niste covoare aliniate de uriasi care isi scot zestrea la sorit.
Dealul meu mi-l amintesc insorit intotdeauna si plin de tot felul de flori salbatice. Strangeam flori pentru mama si Sanziene pentru mine. Sanzienele cu florile lor micute si albe erau fundalul perfect pentru trandafirii rosii pe care ii crestea mama in gradina din fata birourilor fermei, special pentru coronitele noastre (a mea si a sora'mii). Dar nu la potrivirea de culori ma gandeam eu atunci ci la cat de capricioase sunt zanele astea pe care daca le uiti ti se intampla cate si mai cate ghinioane...
O vara frumoasa va doresc si vacanta placuta scolarilor!
Mama lucra la o ferma agricola in varful unui deal, sub poala une paduri. Avea sub aripa ei ocrotitoare tot felul de pomi, de arbusti si de tufe. Erau meri, pruni, coacaze, zmeura, toti frumosi si parfumati.
Pe 21 iunie mergeam intotdeuna la mama la munca sa culeg Sanziene pentru coronita. Singura, caci la tara copiii n-au a se teme nici ca se pierd, nici de alti balauri, doar de cainele mare si negru dintr-o curte cu un cires bogat - ultima casa din sat, pe partea stanga a drumului. Dar cainele nu iesea niciodata din curte doar latra inspaimantator, poate mai mult de singuratate decat ca sa ne sperie, caci nu vedeam niciodata picior de om in curtea respectiva. In folclorul nostru, al copiilor, cand treceai pe langa casa respectiva trebuia sa-ti faci semnul crucii cu limba in cerul gurii ca sa nu se ia necuratul dupa tine.
Dupa ce treceam de paznicul intunecat al ciresului, imi placea drumul catre ferma mamei caci se vedeau brazdele colorate de pe dealuri cam asa cum se vad ogoarele din avion - ca niste covoare aliniate de uriasi care isi scot zestrea la sorit.
Dealul meu mi-l amintesc insorit intotdeauna si plin de tot felul de flori salbatice. Strangeam flori pentru mama si Sanziene pentru mine. Sanzienele cu florile lor micute si albe erau fundalul perfect pentru trandafirii rosii pe care ii crestea mama in gradina din fata birourilor fermei, special pentru coronitele noastre (a mea si a sora'mii). Dar nu la potrivirea de culori ma gandeam eu atunci ci la cat de capricioase sunt zanele astea pe care daca le uiti ti se intampla cate si mai cate ghinioane...
O vara frumoasa va doresc si vacanta placuta scolarilor!
joi, iunie 20, 2013
miercuri, iunie 19, 2013
marți, iunie 18, 2013
luni, iunie 17, 2013
vineri, iunie 14, 2013
joi, iunie 13, 2013
marți, iunie 11, 2013
duminică, iunie 09, 2013
vineri, iunie 07, 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)