vineri, septembrie 16, 2016

De toamnă

    Dacă ești un părinte obsedat de control și ai măcar un copil în școală poți înțelege de ce pe la jumatatea lui septembrie mi se termină stocul de antiacide și incep sș folosesc mai abitir anticearcănul din trusa de machiaj.
    Sunt sute de spaime și îndoieli care se aruncă asupra mea în stoluri compacte și mă sufocă. Dacă nu face față? Dacă face vreo prostie? Dacă se lovește? Dacă (mult mai rău) lovește (ne)intenționat pe cineva? Dacă? Dacă? Dacă? Dacă eșuează?

    Luni, în cele două ore de așteptare în care copilul cel mare a intrat în clasă să-și amintească sentimentul statului în bancă și vorbitului pe rând, am străbătut câțiva km încercând să găsesc o gheretă RATB pentru prelungirea unui abonament, ocazie cu care am observat sute de părinți alături de sute de copii. Și am băgat de seamă că ai mei copii sunt frumoși, bine crescuți și, mai ales, sănătoși. Sănătoși. 
    Am privit mame alături de copii în cărucioare cu rotile, mame alături de copii cu întârzieri în dezvoltare, mame de copii cu autism și am înțeles că suntem bine. Avem copii sănătoși, capabili să învețe, capabili să simtă și să relaționeze cu alte ființe umane. Ce ne putem dori mai mult?
    Mi-am propus pentru această lună să caut la începutul și la sfârșitul fiecărei zile motive de bucurie și de mulțumire. Lumini care să mă ajute cînd năvălesc grijile și spaimele.
 


joi, aprilie 21, 2016

Despre părinți. Și despre frici. Și, în final, despre copii.

   Aș fi vrut să-l fi scris eu. N-am reușit. Parțial pentru că nu știu să intru în controverse. Parțial pentru că nu știu să scriu atât de bine.
Mergeți de citiți: Creierul Incontestabil și Axiomatic al Pământului

sâmbătă, martie 12, 2016

marți, martie 01, 2016

Mozaicul lunii februarie


    Desi mai lunga decat de obicei, luna februarie a trecut destul de repede (nu inainte de a ne lasa cate un pui de virus fiecaruia).
    Am fost la Dineu cu prosti, pe 3, un spectacol pe care il vanam de ceva vreme.

   A fost exact asa cum il asteptam. Horatiu Malaiele nu m-a dezamagit niciodata (am vazut Cafeneaua de doua ori in studentie).

   Am sarbatorit-o pe Ana la locul cunoscut (Fancy Kids Events). A fost o dulce si a alergat non-stop in cele 3 ore cat am stat acolo.

    Si-a dorit foarte mult sa vina Aurora la ziua ei (pentru necunoscatori: Aurora este printesa din Padurea Adormita). Mie nu prea mi-a placut de Aurora asta (desi, ca sa fiu dreapta, pana la urma a reusit sa convinga copiii sa se joace impreuna) si sper sa nu mai avem ocazia sa ne intalnim :) .

    Am (nu eu, sotul meu priceput) transformat un sifonier urias in doua mai mici si mai practice.
Trebuie sa revin cu o postare referitoare la acest proces.

    Pe frontul lucrului de mana, am mai crosetat 2 fulgi intr-un avant nemaivazut :)



Am terminat si jachetica si caciulita pentru bebelus.

    Cu cititul sunt in grafic:


365(58)


Sa aveti o primavara frumoasa!

luni, februarie 29, 2016

duminică, februarie 28, 2016

vineri, februarie 26, 2016

365(53)


socks to be

365(52)


365(51)


365(50)


In caz de urgenta, rupeti lantul!

marți, februarie 23, 2016

șapte ani, o viață

eu, soția ta, voi vedea mereu ce e mai bun în tine, după cum și tu, soțul meu, vei vedea mereu ce e mai bun în mine
și așa întreaga familie e în siguranță

vineri, februarie 19, 2016

365(49)


365(48)


365(47)


În caz de urgență rupeți lanțul!

marți, februarie 16, 2016

365(46)


365(45)


explicatia

365(44)


Observati norul care zambeste.

sâmbătă, februarie 13, 2016

365(43)


365(42)


joi, februarie 11, 2016

365 (41)


miercuri, februarie 10, 2016

marți, februarie 09, 2016

luni, februarie 08, 2016

365(39)


365(38)

- foarte draguta. o iau. impacheteaz-o.

duminică, februarie 07, 2016

365(37)


- eu sunt sarbatoritaaaa!!!

sâmbătă, februarie 06, 2016

365(36)


inspectia CTC

vineri, februarie 05, 2016

miercuri, februarie 03, 2016

365 (33)


Mozaicul lunii ianuarie

O lună lungă.
Poate pentru că mi-am propus cam multe lucruri pentru anul în curs și acest fapt mă cam .... apasă.

A fost o vreme destul de variată (frig, cald, frig, cald) și m-a cam obosit.

Am avut o lună în care nu m-am putut abține de la cumpărături inutile. Am cumpărat fire, haine, mâncare, cosmetice într-un fel de frenezie. Sper ca în februarie să fiu mai intenționată.
Am în minte o listă cu ce mi-aș mai dori/mi-ar mai trebui. De fapt e un singur lucru: un rucsăcel pentru mers la muncă.

De citit am citit Idiotul lui Dostoievski 
           
și Există istorie adevărată? a lui Neagu Djuvara (de fapt aici mai am cinci pagini).    
          
Deci, 2 din 12 - sunt pe drumul cel bun.

Am început un proiect fotografic (365) și sper să îl duc la bun sfârșit, deși câteodată îmi este cam peste mână. Ideea e să fac măcar o fotografie în fiecare zi.
Am mai avut un astfel de proiect prin 2010 cand am făcut câte 3 poze în fiecare zi (una lui Alex, una lui Cristi și una mie). Le am pe undeva și intenționez să le transform într-o fotocarte.

În lumea lucrului de mână am mai lucrat puțin la pătura Anei


, am început o jachețica pentru un bebeluș

, mi-am făcut o căciulă

, am început un "burlan" 

și am terminat șosetele mamei.
http://www.ravelry.com/projects/mariamagdalenag/simply-toe-up

Plus un fulg (din cei 24 planificați) și un fluture croșetat (poate găsesc o zi cu soare să-i fotografiez și pe ei mai prezentabil).

Pe partea cu educația continuă m-am înscris la două cursuri pe Coursera ce ar trebui să îmi consolideze cunoștințele deja existente. Vedea-vom.

Copiii sunt bine și își văd de copilăria lor: Petru citește galopant chiar și în timp ce mănâncă și e o provocare continuă să îl temperez, iar Ana vrea să fie mare mai repede.

Pixie a terminat deparazitarea și vaccinarea și s-a declarat stăpână în casă. Încă nu am reușit să o fotografiez cum îmi doresc.

Spor și un februarie minunat!

Miercurea fara cuvinte: Efemer Reloaded


MFC

luni, februarie 01, 2016

365(32)

proaspat scoase de pe andrele