Desi suntem in Ajunul Anului Nou eu inca mai am in suflet atmosfera de Craciun, asa ca va invit sa va bucurati de o melodie draga mie:
NICU ALIFANTIS - AJUNUL DIN COPILARIE
vineri, decembrie 31, 2010
miercuri, decembrie 22, 2010
Ce-am mai facut (II)
Povesteam aici despre felicitarile mele.
A venit momentul sa le prezint si pe urmatoarele trei pe care le-am terminat intre timp (doua dintre ele chiar in aceasta dimineata).
Mai am trei in plan, pe care sper sa le finalizez chiar maine.
Si una 3D :)

joi, decembrie 16, 2010
Cetatea taraneasca Rasnov
"Cetatea Rasnov este o cetate taraneasca veche din orasul Rasnov. Este una dintre cele mai bine pastrate cetati taranesti din Transilvania si a fost construita in secolele 13-14 de catre locuitorii asezarii cu acelasi nume, cu scopul principal de se apara impotriva atacurilor tatarilor" zice Wikipedia.
La Rasnov am mai fost de nenumarate ori asa ca stiam cam la ce sa ma astept. Am urcat pe o vreme capricioasa: ba cate un colt de soare, ba cate un strop de ploaie, ba o rafala ratacita de vant. "Am urcat" e un eufemism pentru ca singura urcare pe care am efectuat-o prin forte proprii a fost in remorca tractorului ce facea curse din parcare pana la intrarea in cetate.
Ne-am plimbat incetisor asa ca am avut timp sa observ toate lucrurile care puteau fi criticate: un zid semidaramat de curand, imprejmuiri cu plasa de gard care nu erau acolo la ultima vizita, pasaje inchise pentru ca nu mai erau sigure si n-au mai fost refacute, lipsa muzeului, panouri informative urate si nepotrivite in context si un soi de saracie friguroasa peste tot.
Cu toate carcotelile mele de femeie gravida careia nu ii convine nimic, cu toate grupurile galagioase de adolescenti din jur, trebuie sa recunosc ca exista inca multa forta si liniste in cetatea Rasnov, iar privelistea ce ti se asterne in fata ochilor este coplesitoare:
Ca explicatie pentru resemnarea de pe fetele noastre: tocmai constatasem ca Alex a reusit sa-si rupa ghetele pe jumatate de talpa. :)

vineri, decembrie 10, 2010
Prima ninsoare
Am desenat (stangaci) un fulg de nea. Cei de afara sunt mult mai spectaculosi. :)
O iarna frumoasa va doresc!
O iarna frumoasa va doresc!
luni, decembrie 06, 2010
De Sfantul Nicolae
Dintre toate sarbatorile de Mos Nicolae din copilaria mea imi aduc aminte doar doua.
Prima amintire este foarte vaga si e in casa bunicilor. Imi amintesc cum am scos ghetutele in veranda (cum spuneau bunicii holului) care avea geamurile inflorite de ger, ca afara era zapada si in casa mirosea a cartofi copti in jarul din soba. Nu-mi amintesc ce am primit.
A doua amintire e din anul in care m-am razvratit impotriva obiceiurilor si i-am spus mamei ca nu exista Mos Nicolae, ca eu stiu ca ea ne cumpara cadourile si ni le pune in ghetute si eu nu vreau sa-mi mai dau in mod special ghetele cu crema pentru Mos Nicolae pentru ca nu are nici un sens. Am avut un discurs foarte elocvent si plin de patos. Apoi m-am culcat. Aveam 7 sau 8 ani. Sora mea, desi mai mare decat mine si de obicei mai razvratita, si-a conformat ghetele cu obiceiul. Dimineata ea a gasit o trusa de geometrie chinezeasca (visul oricarui elev in perioada aceea), o ciocolatica si doua portocale. Eu, nimic. Am fost suparata. Pe mama, evident, pentru ca nu-mi daduse darul pe care mi-l pregatise.
Ani mai tarziu m-am tot intrebat ce-o fi simtit mama cand a trebuit sa nu-mi puna nimic in ghete.
Acum doi ani, de Sf Nicolae, am fost la un parastas. A fost o slujba speciala, fiind tinuta in zi de sarbatoare. La sfarsitul slujbei preotul a spus cateva cuvinte despre viata Sfantului Ierarh Nicolae, episcopul Mirei, cel a carui adormire o pomenim pe 6 decembrie. Acesta afland intr-o zi despre un tata care planuia sa-si omoare cele trei fete ca nu cumva sa fie nevoie sa ajunga prostituate - pentru ca nu avea zestre sa le marite - a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu bani si sa le strecoare in casa familiei aceleia, in taina, asa incat sa nu se stie de unde vin banii. Astfel de fapte au nascut obiceiul de a darui, in taina, in noaptea de Sfantul Nicolae.
Tot Sfantul Ierarh Nicolae a fost cel care a combatut erezia lui Arie (cum ca Isus nu este fiul lui Dumnezeu) in cadrul primului sinod si, pentru ca Arie era foarte incapatanat, i-a dat acestuia o palma zdravana. Asa s-a format obiceiul ca, in noaptea de Sfantul Nicolae, sa li se dea celor neascultatori o nuia in semn de avertisment.
De cinci ani am luat locul mamei si urmaresc surpriza si bucuria de pe fata lui Alex cand isi gaseste incaltarile pline. Ca in fiecare an, am incercat si azi dimineata sa surprind intr-o fotografie lumina din ochisorii aceia atat de dragi, cu parul ciufulit de somn, in pijamale, ingenunchiat langa cizmulite. Momente binecuvantate pentru care Ii multumesc lui Dumnezeu. Sper sa nu aflu prea curand ce a simtit mama in anul razvratirii mele :).
Sarbatori fericite!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)