A Prayer for Owen Meany - John Irving

    Când am început cartea asta am avut senzația că o să-mi notez o mulțime de citate din ea. A fost printre puținele cărți la care, citindu-le pe Kindle, mi-a părut rău că nu o am în format fizic - aș fi subliniat o mulțime de pasaje în ea. 

   

Your memory is a monster; you forget—it doesn’t. It simply files things away. It keeps things for you, or hides things from you — and summons them to your recall with a will of its own. You think you have a memory; but it has you!

*******

It is your responsibility to find fault with me, it is mine to hear you out. But don't expect me to change.

*******

I’m not afraid, but I’m very nervous.

*******

“Further along” is fairly specific compared to other New Hampshire forms of directions; we don’t enjoy giving directions in New Hampshire—we tend to think that if you don’t know where you’re going, you don’t belong where you are.

*******

     John Irving scrie atât de frumos că și cel mai plictisitor subiect m-ar ține cu sufletul la gură, doar ca să văd cum înlănțuie cuvintele. Dar A prayer for Own Meany nu are un subiect plictisitor, este povestea profundă și captivantă a vieții și a relației dintre doi buni prieteni, John Wheelwright și Owen Meany, atingând teme precum destinul, credința, prietenia și sacrificiul într-un mod remarcabil.

--------------------------------------------------

Citită în noiembrie 2020

Pisica lui Dalai Lama și puterea lui miau, David Michie

   Cartea, a treia din serie, profită de vocea interioară a pisicii (Rinpoche) pentru a prezenta cu umor drumul către starea de mindfulness. 

   Pisica Preasfinției Sale încearcă, eșuează și încearcă din nou să capete abilități de conștientizare a prezentului, reflectând în aventurile sale la căutarea noastră interioară pentru liniște și echilibru.

 Cealalta realitate: Pisica lui Dalai Lama, David Michie (cealalta-realitate.ro)

Penelopiada - Margaret Atwood

    Am cumpărat cartea asta la începutul lunii septembrie, când bântuiam librăriile on-line în căutarea manualelor de clasa a VI-a despre care încă nu se știa dacă vin de la școală sau trebuie să le cumpărăm noi, părinții. Am cumpărat atunci mai multe cărți despre istoria României moderne, fiind sub influența „Însemnărilor Zilnice din 1929” ale Reginei Maria, dar „Penelopiada” mi-a captat atenția prin promisiunea de a da voce cuiva care tradițional nu are așa ceva.

    E o carte subțirică, în jur de 200 de pagini, în care Margaret Atwood reinterpretează „Odiseea”, din perspectiva Penelopei, soția lui Odiseu. Scrierea explorează viața, încercările și greutățile prin care trece Penelopa în timp ce soțul ei este plecat, aducând în prim-plan rezistența ei, conflictele interioare și relațiile cu cele 12 servitoare executate la întoarcerea lui Odiseu.

    Printr-un amestec de proză și poezie, de feminism și perspectivă contemporă, Penelopa capătă o voce într-un mit antic care e atât de cunoscut încât abia mai este citit. Tonul cărții este unul reflexiv, adesea ironic la adresa interpretărilor clasice ale mitului cules de Homer subliniind absurditatea sau ipocrizia unor aspecte din mitologia tradițională.

    În introducerea romanului, Margaret Atwood subliniază cu insistență că mitul lui Odiseu a fost inițial transmis oral și că existau multiple variante ale acestuia, fiecare adaptată și specifică unei anumite regiuni sau zone în care a evoluat. Atwood accentuează că această diversitate de versiuni ale mitului a contribuit la modul în care a abordat și reinterpretat povestea, oferind o perspectivă mai largă și mai bogată a personajelor și a contextului în care se desfășoară această epopee.