La mijlocul lunii noiembrie, anul trecut, am avut norocul sa plecam intr-o excursie spontana catre munte. Vroiam sa urcam cu telecabina din Busteni pana la Babele sa le vedem si fara zapada, caci la vizita din iunie erau inca imbracate in alb. Nevoia insa ne-a oprit pe drum: cand am ajuns in Sinaia ni se lungisera urechile de foame deja, asa ca am oprit sa mancam cate o ciorba.
Dupa ce ne-am potolit foamea, am facut un calcul simplu si am decis ca nu mai avem timp sa prindem telecabina din Busteni deschisa, asa ca ne-am reorientat catre telecabina din Sinaia, cea de la cota 1400 (pana acolo am urcat cu masina).
Trebuie sa amintesc ca mie imi este teribil de frica de telecabine (si de inaltimi, in general) asa incat copiii nu pierd nici o ocazie sa-si manifeste amuzamentul vis-a-vis de sentimentele mele delicate.
La cota 2000, am fost intampinati de un clasic soare cu dinti de care Ana n-a fost foarte incantata. De fapt a fost asa de suparata incat a decretat imediat ca e cazul sa ne intoarcem la masina.
Baietii insa au fost de parere ca daca tot am urcat in varful lumii e cazul sa dam o raita si au zbughit-o pe platoul insorit.
Intr-un final au obosit.
Dupa ce am intrat in cabana ca sa asteptam telecabina pentru coborare si am dat de caldura, Ana a devenit mult mai sociabila si, pe alocuri, chiar zambareata.
In telecabina, la coborare, nu stiu de ce, dar am scapat de remarcile cu "lasa mama ca te tin eu de mana si nu ti se intampla nimic, vezi nu suntem chiar asa de sus .. " spuse cu un zambet in coltul gurii.
Dupa ce ne-am gasit un loc de cazare la Casa Maia, am fost sa mancam la Hanul Ancutei si apoi copiii au servit clatite in bucataria pensiunii.
A doua zi am urcat la cabana Trei Brazi unde ne-am aventurat prin padure.
La trei brazi prin padure
Am cautat conuri de brad.
Covorul gros de frunze a fost irezistibil pentru copii, asa ca l-au luat cu asalt.
Si mai apoi s-au rostogolit in voie.
Cum Ana a "mers" mai tot timpul in bratele cuiva, din cand in cand ne-am oprit sa ne tragem sufletul.
