miercuri, mai 21, 2014

miercuri, mai 14, 2014

joi, mai 08, 2014

Sufletul satului, Lucian Blaga

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

------------------------------------
Prin mijlocirea unor evenimente triste in familie, am ajuns saptamana trecuta intr-un colt al tarii omis de civilizatie.
Un sat in care oamenii folosesc tractoare si cai deopotriva.
Un sat in care femeile inca mai imbraca ie si-si poarta parul acoperit de o basma.
Un sat in care oamenii se saluta cu "Hristos a Inviat!" pana la Inaltare si apoi cu "Hristos s-a inaltat" vreme cateva zile.
Un sat in care oamenii sunt blanzi si multumiti si in care copiii, desi putini, sunt veseli si jucausi.
N-am facut nici o poza pentru ca nu poti prinde in fotografii linistea din case si nici caldura unei imbratisari.
M-a facut sa ma intreb cate din nemultumirile mele cotidiene sunt valide.
M-a pus pe ganduri.

marți, mai 06, 2014

La multi ani, draga Alex!


Dragul meu copil,
iti multumesc ca m-ai ales pe mine drept mama,
iti multumesc pentru sutele de lucruri pe care le-am invatat alaturi de tine,
iti multumesc ca m-ai invatat sa iubesc si sa iert.
Imi doresc din tot sufletul sa cresti frumos si sa te transformi intr-un adult fericit.
Iti doresc sa crezi in tine si sa iti desfaci aripile.
Imi doresc (din cand in cand) sa opresc timpul si sa ramai asa cum esti acum cand zambesti, dar stiu ca trebuie sa te las sa-ti gasesti locul si drumul tau.
Te iubesc si n-am stiut, pana la tine, ca dragostea poate sa doara atat de profund si nici ca bucuriile ma pot lasa fara glas si nici ca poate sa-mi fie atat de frica sau ca ma pot simti atat de neputincioasa.
Te-am trecut prin atatea incercari si inca esti frumos la suflet si sensibil.
Sa cresti mare, puiul meu!

luni, mai 05, 2014

Mozaicul lunii aprilie


-------------
    Irina aduna intr-o colectie mozaicurile de luna aceasta.

sâmbătă, mai 03, 2014

Ce-am mai facut (16)


    Urmand instructiunile de aici (unde gasiti o multime de tutoriale foarte clare si specifice) am facut o fusta pentru mine dintr-un bumbac pe care l-am pescuit toamna trecuta de la IKEA. Cam 2-3 ore a durat toata povestea.
    Din ce a ramas din latimea materialului am cusut un tub, i-am facut tiv la ambele capete, am trecut un elastic prin tivul dintr-unul din capete si, ta-daaa, i-am facut si Anei o fusta care se invarte cum-trebuie (are 2 m de material incretit, cum ar putea sa nu se invarteasca spectaculos???? ) - cam 15 minute cu tot cu descusut si scurtat elasticul caci era, evident, prea larg pe ea.
    N-am stiut ca e asa de distractiv sa cosi fustite si rochite pentru fetite de 3 ani :).
    La ambele ma bate gandul sa le fac niste buzunare incretite, macar cate unul la fiecare. Vom vedea. 

vineri, mai 02, 2014

Ce-am mai facut (15)


    Aici postasem inceputul acestei rochite. 
    Totul a pornit de la o imagine, de care m-am "impiedicat" pe Pinterest, a unei rochite ce fusese la vanzare pe etsy.
    Floricelele le-am facut dupa instructiunile pentru bratara de aici.
sursa: petalstopicots
   Materialul e un in vaporos, bleumarin, pe care il aveam de cativa ani de la un depozit de materiale. Rochita are 60 de cm latime si 70 lungime iar pentru incretirea de pe piept am trecut elastic prin tivul de sus, apoi am cusut de mana floricelele intre ele si apoi de material. Doua floricele pe un umar si doua pe celalalt alcatuiesc bretelele rochitei.
   Totusi, rochia nu imi pare completa, mai lucrez niste floricele pentru poale, asa ca o veti mai vedea pe aici.