vineri, noiembrie 29, 2013

Ce-am mai facut (10)

    Cand aveam aproape 5 ani, bunica m-a invatat sa tricotez. Tot de pe-atunci si tot de la ea, stiu si sa cos goblenuri sau modele in punct de cruce sau orice alte decoratiuni poti sa mai faci cu acul si ata. Si tot din iarna respectiva imi amintesc si ultima intalnire cu razboiul de tesut. In anii care au urmat bunica a devenit din ce in ce mai intepenita si n-a mai putut sa teasa. 
    Intorcandu-ma la tricotat, faptul ca am invatat aceasta indeletnicire in casa bunicilor intr-o perioada relativ calma a vietii, intr-o iarna cu zapada afara, foc prietenos in soba si o pisica incolacita in brate, a transformat tricotatul intr-o relaxare. Atunci cand tricotez ma simt in siguranta, calma si senina. Nu pot sa tricotez si sa fiu nervoasa in acelasi timp. Indiferent cat sunt de infuriata, dupa cateva ochiuri se asterne asupra mea calmul si acceptarea. 
    Acestea fiind spuse, e limpede de ce am tricotat cu spor in ultima perioada :). 
    Inainte de internarea in spital am facut, in doua zile, esarfa neagra dintr-un ghem de "ceva" pe care il aveam de atata timp ca nici nu-mi amintesc ce-a fost inainte (mai toate ghemele pe care le am prin casa sunt din lucruri trecute pe care le-am desfacut pentru a le transforma in altceva). Esarfa are un model foarte interesant cu ochiuri cazute, dar culoarea inchisa nu o ajuta sa iasa in evidenta in fotografii. Mie imi place mult si am tot purtat-o pana cand am terminat-o pe cea alba, care e acum in topul preferintelor.
    Esarfa alba am tricotat-o in spital. Ce poti face in timp ce astepti sa intri in operatie ca sa nu intri in panica? Urmaresti modelul nu foarte complicat si mereu in crestere al esarfei Gallatin.  Ce faci dupa ce ai iesit din operatie, ti-ai recapatat coerenta dar nu poti sa te ridici din pat? Urmaresti modelul nu foarte complicat si mereu in crestere al esarfei Gallatin
    Floarea rosie trebuia sa fie ceva mai mica, dar am uitat cum se face si am improvizat si, trebuie sa recunosc ca, imi place mai mult ce a iesit asa. 

    In zilele pe care le-am petrecut acasa, dupa ce am parasit spitalul mai sus mentionat, am brodat un sarafan de blug al Anei de care ea nu vroia sa se apropie. L-am facut mai "de fete". Ii place cum arata, dar tot nu vrea sa-l imbrace :)). Caciulita alba cu floricica rosie si nasture alb insa este in topul preferintelor.

    Am avut si rateuri, cum ar fi caciulita portocalie din fir Flavia pe care nu l-am pus in doua si, ca urmare, caciula nu si-a pastrat forma la spalat ci s-a scurtat si largit, asa ca am desfacut-o si am refacut-o cu firul in doua, dar inca n-am o poza cu noua caciula. Si caciula lui Alex a devenit mica dupa doua saptamani de purtat. Nu stiu de ce, nu e un fir nou ca sa pun micsorarea pe seama faptului ca "a intrat la apa" si imi vine greu sa cred ca lui Alex i-a crescut atat de mult capul intr-o luna. Poate asa se reaseaza lana respectiva. Inca n-am desfacut-o pentru ca nu stiu daca mai am cu ce sa o maresc.

    Toate caciulitele sunt lucrate de jos in sus, circular, fara cusaturi.

miercuri, noiembrie 27, 2013

Miercurea fara cuvinte (6)

MFC
--
Sinaia, Cota 2000

luni, noiembrie 25, 2013

Alt fel de triciclete

    Alex a insistat, in ciuda rezistentei noaste, - si bine a facut caci s-au distrat de minune - sa inchiriem si noi (macar) 2 triciclete in parcul Lumea Copiilor. 
    Ne-a fost teama ca nu se vor descurca, ca experienta se va transforma in ceva foarte solicitant pentru noi si se va lasa cu lacrimi. S-a dovedit ca s-au descurcat de minune si s-au simtit excelent.







vineri, noiembrie 22, 2013

Intrebari pentru parinti


    Mamele raspund la un val impresionant de intrebari pe parcursul zilei de la "unde gasesc sosete curate?" si "unde-mi sunt bluzele albe?" pana la "ce avem la masa?" trecand prin "pot sa ma (mai) joc putin pe calculator/tableta/psp/wii?" (dupa caz) si cu un mic ocol pe la "avem ceva dulce?". 
    Exista si seria de intrebari cu "de ce?' care, contrar parerii generale, nu apar doar in jurul varstei de trei ani: de ce trebuie sa mananc mar? de ce trebuie sa ma spal pe dinti? de ce sa ma schimb de hainele de la scoala? de ce sa ma spal pe cap? de ce trebuie sa ma culc? de ce sa sterg praful? de ce sa vin chiar acum la masa? - mai mult o continua contestatie decat o curiozitate nesfarsita. Ca parinte, trebuie sa-ti demonstrezi in fiecare minut justetea cererilor. Un prieten de joaca le poate cere sa stea in cap si ei se vor executa fara nici o singura intrebare (poate doar "unde?"), dar daca noi le cerem sa se spele pe maini inainte de masa vom fi supusi unui amplu interogatoriu pentru a demonstra utilitatea unei astfel de operatiuni.
    Apoi sunt intrebarile standard pe care si le pune singura fiecare mama: au haine curate pentru zilele urmatoare? au ce sa isi puna in pachetel pentru la scoala? au dormit suficient? mananca echilibrat? le mai sunt bune incaltarile? mai avem lapte/paine/oua/paste/etc?
    In tot vartejul zilei putem foarte usor sa uitam lucrurile importante. 
    Am tot citit si m-am tot gandit si am pus gramada o serie de intrebari care sa-mi rezume la sfarsitul zilei lucrurile esentiale:
1. I-am acordat macar 10 minute de atentie nedivizata azi?
2. I-am spus azi ca il iubesc? L-am imbratisat?
3. L-am laudat pentru ceva azi?
4. Am fost blanda si ferma in incercarile mele de a impune disciplina sau furioasa si aspra?
5. Am luat masa impreuna cu copilul meu azi?
6. L-am ajutat in problemele pe care le are la scoala?
7. Am ascultat si ce avea el de spus sau doar "i-am facut teorie"?
8. Am fost atenta la timpul pe care l-a petrecut in fata televizorului/calculatorului?
9. Am citit ceva impreuna?
10. I-am spus "Noapte buna"?






miercuri, noiembrie 20, 2013

marți, noiembrie 19, 2013

Amintiri din anii de scoala

    Am inceput sa invat limba franceza in clasa a V-a cu aceeasi profesoara cu care faceam si Limba Romana. O profesoara micuta, slabuta si energica. Tot ceea ce stiu in materie de notiuni de gramatica, literatura si franceza am invatat de la domnia sa, dna Miron. Nu-mi amintesc restul numelui. Imi amintesc perfect cum arata si cum ne invata - o profesoara minunata.
    Limba franceza poate fi complicata, cu toate regulile si declinarile si accentele ei, dar doamna noastra a ales sa ne invete s-o cantam.



    Asa am invatat ca alouette inseamna ciocarlie si ca tête (cu accent circumflex, desigur) inseamna cap.



    Ca Frère Jacques este o referinta la calugari si cantecul respectiv este atat un cantec de leagan cat si o chemare la rugaciune.



    Ca sabotii au, in fapt, origine olandeza si ca francezii sunt cam sadici in cantecele pentru copii :). 

luni, noiembrie 18, 2013

In loc de ce-ar fi putut sa fie, ce-a fost

    De dimineata eram trista pentru zilele care imi scapa printre degete, pentru toate acele lucruri pe care as fi putut sa le fac dar pe care nu am apucat sa le fac si acum nu mai au relevanta: pentru fluturii din plastilina si frunze ingalbenite pe care n-am avut vreme sa-i fac, pentru tablourile pictate cu ata si cerneala pe care vroiam sa le arat copiilor, pentru discutii mici despre lucruri mari, pentru ca inca n-am reusit sa-l invat pe Alex sa coase nasturi sau sa calce tricouri, pentru ca n-am facut figurine de faina cu sare, pentru picturile care stau teanc pe dulapul lor si pe care n-am ajuns sa le agat pe pereti, pentru fotografiile de toamna pe care n-am apucat sa le fac pentru ca vantul a spulberat prea repede toate frunzele galbene si acum sunt toate pe jos sau la gunoi, daca cineva s-a invrednicit sa le stranga, pentru cafeaua cu frisca bauta cu sotul inainte de trezirea copiilor (pentru ca ei se trezesc mereu inaintea noastra), pentru vinul fiert baut la un film bun in canapea (pentru ca ei sunt trei si se culca doar cand noi suntem extenuati), pentru orele pe care mi-ar fi placut sa le petrec lunar la o sala de sport, pentru mii si mii de lucruri.
    Gandindu-ma, in tristetea mea, de ce nu am reusit sa fac ce mi-am propus in weekendul ce a trecut, am realizat ca am facut alte o mie de lucruri care conteaza: am ras cu Ana pe pajistea din varful muntelui in timp ce incercam sa ne incalzim mainile, am mers de mana cu Alex prin Busteni incercand sa ocolim randurile proaspat montate de gresie de pe trotuare, mi-am luat sotul de brat pe insearate in timp ce Ana radea ca e doar al ei si nu mi-l da, am urmarit cum Oti ii demonstreaza insufletit tatalui sau care sunt pasii de vals, l-am incurajat in timp ce ne cerea ca urmatoarea piscina sa nu fie prea adanca (el chiar stie sa inoate, desi nu-i vine a crede), m-au incurajat toti 3 copiii in timp ce urcam cu telecabina ("Hai ca nu-i chiar asa de rau, uite mai avem putin") - ceea ce este extraordinar pentru ca ii face pe copii sa-si dea seama cat de puternici sunt si le permite sa gandeasca si sa reactioneze pe cont propriu -, am baut un vin bun la masa de seara, am povestit despre crame, vinuri si paharnici, ne-am rostogolit in frunze, am calarit trunchiuri de brazi doborate la pamant, am vanat petice de zapada si am ascultat linistea impreuna. Mii si mii de lucruri minunate pe care le-as fi trecut cu vederea in goana dupa ce-as fi putut sa fac.

in varful lumii
    Multumirea, ca si traitul in prezent, sunt greu de invatat si usor de pierdut din vedere.

sâmbătă, noiembrie 16, 2013

Octavian - 6 ani (continuare 2)

    Am povestit aici si aici despre petrecerea de 6 ani a lui Otisor.  
    Dupa ce Peter Pan s-a retras, copiii si-au continuat joaca.
    Otisor ne-a oferit un recital de dans pe cinste (pacat ca nu poate urma cursuri in directia asta).



    Apoi am reusit sa adunam toti copiii intr-o serie de poze - ca sa facem prezenta :).

    Si am taiat tortul - un Garfield cu ciocolata - pe placul oricarui copil. Otisor a fost foarte serios cand si-a pus dorinta inainte sa sufle in lumanare (makes me wonder...).


vineri, noiembrie 15, 2013

Octavian - 6 ani (continuare)

   Povesteam ieri despre petrecerea pentru aniversarea varstei de 6 ani a lui Otisor care a avut loc pe 2 noiembrie, anul acesta.
   Orice petrecere serioasa are si o "tema". A noastra a fost Peter Pan, nu pentru ca sarbatoritul ar fi mare fan (de fapt, inca nu stie care e povestea lui Peter Pan si a Tarii de Nicaieri) ci pentru ca, ta-daaaah, era singurul personaj verde. Da. Si celor de la Fancy Kids Events li s-a parut ciudat, dar cine sunt ei sa ne judece? :)
    Realitatea este ca el nu are un personaj preferat in aceasta etapa a vietii, insa are o fixatie pe culoarea verde. Petrecere cu Masinute (Cars) facusem acum doi ani si petrecere cu Gummy Bear (verde si el, desigur) am avut anul trecut. A trecut de varsta Mikey Mouse si Donald Duck. Sportacus, Spiderman, Superman, Batman inca nu sunt pe lista preferintelor, Printul Fermecat - nici atat (sincer, cred ca Printul Fermecat ar fi mai degraba pe gustul Anei decat al lui Oti). Ar mai fi fost Scooby-Doo sau un clovn, dar nu eram siguri si nu vroiam sa stricam surpriza intrebandu-l ce prefera. Asa ca l-am ales pe cel mai verde :).

    Mai intai s-au imprietenit si au pus la cale ceva secret (nu stim ce).

    Apoi au dansat dupa indicatiile fiecaruia, pe rand. S-a lasat cu rostogoliri, sarituri si scheme fanteziste.
    Au jucat Sarpele.


    Au jucat sfoara.

    Au avut cursa cu stafeta.

    Au avut concurs de alergat in saci, pe care l-a castigat echipa lui Oti.

    Au modelat baloane impreuna 
    
    Si s-au luptat cu ele.

    Au fost pictati pe fata (doar doritorii).

(va urma)

joi, noiembrie 14, 2013

Octavian - 6 ani

    Pe 29 octombrie 2013, Otisor a implinit 6 ani. Stiu, e cam mare pentru un diminutiv, dar mi-e teama ca pentru noi va ramane Otisor pana la adanci batranete - e prea scump si prea dulce pentru a ne putea gandi la el cu un nume "serios", cum e Octavian. Probabil, la un moment dat, cand va fi prea jenat sa ne auda spunandu-i Otisor in public, ii vom spune Oti, ca un compromis intre nevoia lui de a se simti "om mare" si nevoia noastra de a-l alinta. :) Vom vedea.
    Pentru a sarbatori asa o piatra de hotar - sfarsitul copilariei mici - am pregatit o petrecere la un loc de joaca, dupa cum isi dorea de mult.   
    Spatiul de joaca de la Fancy Kids Events este destul de mare, aerisit si cu jucarii pentru mai multe grupe de varsta: au nelipsitele tobogane ce sfarsesc in piscina cu bile, trambulina, labirint, perete de catarat, masina de facut baloane de sapun si, atractia zilei, un cocotier care te invarte si te tot invarte.

    Otisor a testat posibilitatile toboganului.

    Si inotul in piscina de bile.

    Peretele pentru catarari a fost si el la mare cautare.

    Masina cu baloane de sapun a provocat imaginatia.

   Atractia zilei a constituit-o palmierul rotitor.

    Parintii, bunicii si unchiul au avut un colt doar pentru ei.

Masa copiilor a fost aranjata separat de locul de joaca.

(va urma)

miercuri, noiembrie 13, 2013

Miercurea fara cuvinte (4)


Delta Neajlovului - Comana
9 noiembrie 2013

MFC

marți, noiembrie 12, 2013

vineri, noiembrie 08, 2013

Alex si cititul

    Iata un fapt despre care ar fi trebuit sa vorbesc mai de mult si despre care ar trebui sa vorbesc mai des: Alex adora sa citeasca. Orice - carte, revista, carte electronica, atlas, enciclopedie. Orice are text tiparit este in topul preferintelor. L-am vazut plecand de la televizor ca sa citeasca.
    A fost o vreme cand nu credeam ca asa ceva se va intampla. A fost o vreme cand Alex asculta povesti doar daca se putea juca in acelasi timp.
    Si iata, cu un declic, s-a intamplat.
    A inceput, incet-incet, in toamna anului trecut, la mare (unde se intampla doar lucruri bune, :p ): Alex nu vrea cu nici un chip sa mai doarma la pranz (i se pare ca ii fuge viata prea repede si pierde prea mult timp dormind) si fratii lui au varsta la care lipsa somnului de pranz echivaleaza cu un dezastru in toata regula. Dar, vezi bine, Alex nu poate sa stea pur si simplu linistit. Asa ceva ar fi nemaiauzit. Iar daca Alex are voie sa se joace, de ce nu s-ar juca si Oti, sau de ce nu s-ar juca si Ana??
    Ce sa fac - ce sa fac?
    Am scos Kindle-le la inaintare. Nu e o carte, deci n-am fost refuzata din principiu. Ba chiar e un "device" asa ca un grad de fascinatie fata de el exista in mintea copilului. I-am setat dimensiunea fonturilor mai mare, i-am deschis Pinocchio si i l-am pus in brate.
    Nu i-am mai auzit glasul mai bine de o ora.
    A fost mi-nu-nat.
    De atunci a depasit faza cartilor electronice. Citeste orice ii cade in mana si nu are titlu de "lectura obligatorie". Cateodata reciteste ce i-a placut. Din cand in cand imi citeste cate un fragment amuzant. Cand ajunge la scoala prea devreme isi scoate cartea si se pierde in ea.
    Are tot timpul in ghiozdan cel putin o carte "de citit", cateodata sunt doua (in caz ca e plictiseste). Uneori cand ii ridic ghiozdanul ma uimeste greutatea ce o tot cara dupa el - in zilele respective sigur are o carte cartonata indesata in ghiozdan.


    Sunt foarte mandra de el, v-am spus?

miercuri, noiembrie 06, 2013

Miercurea fara cuvinte (3)







august 2013 - Gradina Botanica Bucuresti
MFC

marți, noiembrie 05, 2013