marți, februarie 28, 2012
joi, februarie 23, 2012
trei ani, o viata
Multumesc pentru:
1. bratele calde in care adorm in fiecare noapte
2. zambetul de dimineata
3. lucrurile pe care le-am invatat impreuna
4. sentimentul de apartenenta
5. grija pe care mi-o porti
6. incapatanarea cu care ne aperi
7. felul in care conduci
8. rabdarea cu care ii inveti pe copii diverse abilitati
9. lumina jucausa din privire
toate lucrurile care ne fac sa fim noi.
1. bratele calde in care adorm in fiecare noapte
2. zambetul de dimineata
3. lucrurile pe care le-am invatat impreuna
4. sentimentul de apartenenta
5. grija pe care mi-o porti
6. incapatanarea cu care ne aperi
7. felul in care conduci
8. rabdarea cu care ii inveti pe copii diverse abilitati
9. lumina jucausa din privire
toate lucrurile care ne fac sa fim noi.
sâmbătă, februarie 18, 2012
Ana la un an
We've come a long way.
Pe 10 februarie 2011 aratam asa:
Eram emotionata si nu indrazneam (dupa experienta din 2009) sa sper ca la sfarsitul zilei voi avea langa mine un copil frumos si sanatos. De fapt, pe intreaga perioada a sarcinii am avut rare momente de bucurie neumbrita. Imi amintesc nenumarate momente de duiosie si de dragoste nestavilita, dar foarte putine de bucurie entuziasta. Nu se facea sa ma schimb asa brusc.
La spital am avut parte doar de oameni minunati si atenti, poate si pentru ca, prin voia lui Dumnezeu, am fost singura gravida care a nascut natural in acea zi. Dr-lui Ion Ionut i-am multumit din suflet pentru rabdare si blandete. Moasei Marina i-am multumit pentru zambetele pe care reusea sa le deseneze pe fata mea in cele mai ciudate momente.
Sectia de neonatologie de la Giulesti avea (si probabil mai are) si paturi pentru terapie intensiva nou-nascuti, separate de cele ale normoponderalilor printr-un geam de sticla. Fiecare piuit al fiecarui monitor de la terapie intensiva era pentru mine un nou motiv de spaima. Imi repriveam ghemotocul incruntat, infasurat in scutece care se incapatana sa fie bine (asa cum se incapatanase si timp de 9 luni pana atunci) si tot nu puteam sa ma bucur. Prima bucurie curata si neumbrita de nimic am simtit-o in clipa in care dr. neonatolog mi-a spus "Maine dimineata plecati acasa". M-am simiti de parca as fi castigat la loto.
Ana a continuat cu incapatanarea specifica. S-a incapatanat sa fie alaptata (a refuzat cu indarjire biberoanele pana in jurul varstei de 6 luni si suzetele pana in prezent). S-a incapatanat sa manance cu pofta. S-a incapatanat sa isi suga degetul la culcare. S-a incapatanat sa creasca, sa zambeasca din tot sufletul, sa rada molipsitor, sa stapaneasca abilitate dupa abilitate si sa ne cucereasca pe toti.
---
de pe tava Ana a ales un parfum, cheile masinii si un set de masuri pentru gatit.
Pe 10 februarie 2011 aratam asa:
Eram emotionata si nu indrazneam (dupa experienta din 2009) sa sper ca la sfarsitul zilei voi avea langa mine un copil frumos si sanatos. De fapt, pe intreaga perioada a sarcinii am avut rare momente de bucurie neumbrita. Imi amintesc nenumarate momente de duiosie si de dragoste nestavilita, dar foarte putine de bucurie entuziasta. Nu se facea sa ma schimb asa brusc.
La spital am avut parte doar de oameni minunati si atenti, poate si pentru ca, prin voia lui Dumnezeu, am fost singura gravida care a nascut natural in acea zi. Dr-lui Ion Ionut i-am multumit din suflet pentru rabdare si blandete. Moasei Marina i-am multumit pentru zambetele pe care reusea sa le deseneze pe fata mea in cele mai ciudate momente.
Sectia de neonatologie de la Giulesti avea (si probabil mai are) si paturi pentru terapie intensiva nou-nascuti, separate de cele ale normoponderalilor printr-un geam de sticla. Fiecare piuit al fiecarui monitor de la terapie intensiva era pentru mine un nou motiv de spaima. Imi repriveam ghemotocul incruntat, infasurat in scutece care se incapatana sa fie bine (asa cum se incapatanase si timp de 9 luni pana atunci) si tot nu puteam sa ma bucur. Prima bucurie curata si neumbrita de nimic am simtit-o in clipa in care dr. neonatolog mi-a spus "Maine dimineata plecati acasa". M-am simiti de parca as fi castigat la loto.
---
de pe tava Ana a ales un parfum, cheile masinii si un set de masuri pentru gatit.
vineri, februarie 17, 2012
Obsesia zilei de azi (XXI)
Asta fredonez eu dimineata cand afara este inca intuneric si copiii inca dorm
Pa' Bailar - Bajofondo
Pa' Bailar - Bajofondo
marți, februarie 14, 2012
duminică, februarie 12, 2012
Ana la 11 luni
La 11 luni Ana experimenteaza pozitia verticala. S-a ridicat singurica in picioare in Ajun de Craciun tinandu-se de marginea patului si e foarte incantata de realizarile ei. Dupa ridicatul in picioare a urmat la cateva zile primul pas nesigur, tinuta de mana.
Cu fiecare pas pe care il face devine din ce in ce mai increzatoare si mai mandra de realizarile ei. E o bucurie sa o privesti.
Cu fiecare pas pe care il face devine din ce in ce mai increzatoare si mai mandra de realizarile ei. E o bucurie sa o privesti.
joi, februarie 09, 2012
Rosu ucigas - Jeroen Brouwers
Pentru mine, orice carte citita, orice film vazut, orice poveste ascultata, orice fel de interactiune se intampla la nivel empatic. Principala modalitate prin care procesez informatiile este empatia. Asa incat lectura acestei autobiografii a fost un chin de la prima pana la ultima pagina.
Oricine a citit Rosu ucigas (titlul face referire la steagul Japoniei) va lega experienta, macar vag, de ceea ce stie despre lagarele naziste. Personal, despre lagarele naziste am doar imagini estompate (cateva texte istorice, poze ale gropilor comune, poze ale lagarelor, si cele cateva filme artistice care s-au facut de-a lungul timpului), experiente obiective, asa incat confesiunea adultului care si-a petrecut copilaria intr-un lagar japonez a fost un soc pentru mine.
Oricine a citit Rosu ucigas (titlul face referire la steagul Japoniei) va lega experienta, macar vag, de ceea ce stie despre lagarele naziste. Personal, despre lagarele naziste am doar imagini estompate (cateva texte istorice, poze ale gropilor comune, poze ale lagarelor, si cele cateva filme artistice care s-au facut de-a lungul timpului), experiente obiective, asa incat confesiunea adultului care si-a petrecut copilaria intr-un lagar japonez a fost un soc pentru mine.
miercuri, februarie 08, 2012
Obsesia zilei de azi (XX)
Din nefericire (pentru mine) nu pot sa pun videoclipul aici asa ca va trebui sa mergeti la youtube acasa pentru a asculta o melodie de suflet peste care am dat accidental. Iaca linkul: Amaparanoia - Ven
marți, februarie 07, 2012
vineri, februarie 03, 2012
Unul, nici unul si o suta de mii - Luigi Pirandelo
Nu mă cunoşteam deloc, nu aveam pentru mine nici o realitate, eram parcă într-o stare de continuă modelare, aproape fluid, maleabil. Mă cunoşteau ceilalţi, fiecare în felul lui, în funcţie de realitatea pe care mi-o dăduseră, adică fiecare vedea în mine un Moscarda care nu eram eu, nefiind eu nimeni nici pentru mine; atâţia Moscarda câţi erau ei, şi toţi mai reali decât mine care, repet, nu aveam pentru mine nici o realitate.
M-a intrebat Alex ce citesc si pentru o secunda n-am stiut cum sa-i raspund. Am zis doar:
- Unul, nici unul si o suta de mii.
- Cum adica?
- Pai tu esti unul, da?
- Da.
- Si pentru mine esti baietelul meu, pentru Ana esti fratiorul cel mai mare, pentru bunica esti nepotelul ei, pentru doamna invatatoare esti "Petru, care deranjeaza ora", pentru Victor esti prietenul lui, pentru fiecare persoana esti cineva-altcineva.
- (zambind) Da.
- Dar pentru tine? Cine esti pentru tine? Nici unul din cei pe care i-am spus, nu? Fiecare te vede in felul lui care e diferit de cum te vezi tu pe tine. Si uite asa tu care esti unul, esti o suta de mii pentru o suta de mii de oameni si nici unul din cei o suta de mii de tine nu esti tu, cel care stii tu ca esti.
- (razand) Vezi ca, daca imi explici, inteleg?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)