Post pentru mine

Am un copil. Not big deal. Desigur, nu-mi pot imagina viata fara el. E primul gand pe care il am. E o minune. Dar ca efort: not a big deal.
Acum vre-un an bona copilului meu imi spunea "Copiii cresc aproape singuri'. Si are dreptate. Cel mai mare stres il reprezinta faptul ca nu are cine sa-l recupereze de la gradinita.
Desigur, exista nopti in care nu dorm pentru ca nu stiu cum se va descurca la scoala, sau cum sa procedez pentru a-i insufla obiceiuri sanatoase. Dupa care ma gandesc la cum s-a desfasurat viata mea pana acum si ma gandesc ca nu-s tocmai element de referinta pentru obiceiuri sanatoase. Evident stiu ca e bine sa se spele pe dinti seara si dimineata, sa se spele pe maini. Dar sa stea linistit la masa? Eu citesc la masa cand sunt singura.
In fine, ideea pe care incercam sa mi-o notez este sa-mi amintesc sa nu mai fiu asa aspra cu el. Si sa am mai multa rabdare. Si sa imi amintesc constant ca este, probabil, singura persoana pe care o iubesc.
A, si sa-i fac un fratior sau o surioara. :)

cu uimirea in privire

"inca mai caut barbatul care sa ma faca sa-l privesc cu admiratie fara sa-si dea seama"
In plimbarile mele prin gerul de aseara, in cautarea unui lucru anume pentru cineva anume, am traversat zona veche a Bucurestilor (Lipscani). Strazile aveau mirosul tineretilor mele :).
Mi-am amintit franturi de canturi si versuri. Si mi-am dat seama ca imi doresc sa fiu uimita in mod placut. De sensibilitati ascunse ale unor oameni aparent normali. Si ca mi-ar place ca orasul asta sa fie mai frumos si mai putin diform.

"one man, one woman"

"There are various objections to expanding the conventional, up-tight, as-God-intended "one man, one woman" notion of marriage but by far the least plainly bigoted ones I am aware of are the bureaucratic ones." - de aici

as-God-intended "one man, one woman"

trecand peste aroganta colosala de a crede ca stim ce a avut de gand Dumnezeu (de altfel de fiecare data cand aud sintagma "one man, one woman" imi vin in minte diverse exemple de poligamism binecuvantate de Dumnezeu), mi-e greu sa cred ca lucrurile stau chiar asa de simplu.

Melancoliile de serviciu

Ma mistuie din cand in cand melancolii furtunoase. Stiu ca alaturarea pare fortata dar vin din senin si ma lovesc fara veste. Precum furtunile vara. Si matura tot pe unde trec. Nu mai ramane nimic. Cateodata nu mai rasare nici soarele.
Din ele ma scot gesturi mici si oarecum banale: o raza de soare ce pica mai piezis decat restul, un parfum ce staruie in aer, un cuvant ratacit.
Mai astept.

Calea minimei rezistente

    Acum ceva vreme am citit la Eduard urmatoarele vorbe:

"pe scurt, premiza comportamentului rational este ca pus in fata unei alegeri, fiecare individ va alege calea care A) ii maximizeaza castigul/il duce mai aproape de realizarea propriului interes si B) necesita efort/resurse minime."

    Citind formularea lui Eduard mi-am amintit de seria Dune si de obsesia pentru evitarea caii minimei rezistente a Bene Gesserit-elor. La momentul respectiv nu am reusit sa pricep de ce era calea aia a minimei rezistente o asa chestie de naspa, pana la urma obtineai ce vroiai cu un minim de efort; ideal.
    Abia acum m-am luminat (my bad) ca nu asta era calea minimei rezistente ci cea in care iti modificai obiectivele pana reuseai sa le obtii cu un minim de efort, ceea ce pica, mai degraba, in categoria cu "strugurii sunt acrii".
    Pana la urma orice progres se datoreaza obiectivelor si idealurilor.
[final brusc]

Start point

Si am ajuns in zilele noastre :)
Voi incerca in perioada urmatoare sa fac putina ordine (adaugat tag-uri, asezat in pagina, scris descriere, bla-bla-bla)
Pana una alta le-am adus pe toate asa cum au fost ele scrise de-a lungul timpului pe 360.

Cartile - cealalta realitate

     Mi-e dor sa scriu.
     Citesc, citesc, citesc. Haotic si fara nici un scop, excluzandu-l, desigur, pe acela de a evada din realitate.
     Am luat la intamplare Galaad (din colectia Cotidianul) - Marilynne Robinson- de pe marginea patului si primele 100 de pagini mi s-au parut greoaie ca si cum nu ar reusi sa-si gaseasca ritmul sau forma. Si apoi m-a lovit. E plina de blandete si de iubire de oameni. Scrisoarea unui preot catre fiul sau.
     Si m-a facut sa ma gandesc la copilaria mea si la nevoia mea de a avea un tata si la greselile pe care le-am facut de-a lungul vieti si de cele pe care inca le mai fac.
     Mi-e dor sa ma inteleaga cineva. Sau sa ma priveasca cu bunatate. Se tot vorbea in jurul meu de bunatatea lui Dumnezeu. N-am inteles-o si poate nici nu trebuie inteleasa. Ce e de inteles? Ti se spune Domnul Dumnezeu ne iubeste pe toti. Dar sa simti asta trebuie sa fie o mare binecuvantare. Sa simti ca esti vegheat. Ca nu esti ferit de rele sub un glob de sticla, dar ca cineva se gandeste la tine cu drag si crede in tine si in potentialul tau. Poate asa ar trebui sa ne iubim si noi copiii si sa-i lasam liberi in acelasi timp. Si sa credem in ei.
     As mai spune multe despre cartea asta dar voi incerca sa imi rezum gandurile dupa ce o voi termina. Trebuia sa fie o carte usoara intre carti mai serioase, dupa Ultimul suspin al maurului al lui Rushdie simteam nevoie de alt ritm si de alta poveste. Am primit alt ritm insa nu ma asteptam sa fie o carte care sa-mi ramana in suflet....