miercuri, octombrie 21, 2009

Castele de nisip

    Imi plac oamenii lipsiti de ipocrizie, care, indiferent daca respecta sau nu regulile societatii, au o sinceritate taioasa si o sensibilitate deosebita. N-am ajuns acolo, dar mi-ar place. Sa ai atata incredere in tine incat sa te relationezi mai intai la propria scara de valori si abia apoi la restul lumii. Sa stii ca valoarea ta nu e data de parerea sau de criteriile celorlalti, ca la finalul zilei gandurile tale te adorm sau te tin treaz, ca pentru tine raspunzi tu si nimeni altul. Mi se par magnifici astfel de oameni.
    De cateva saptamani in intersectia de la Razoare un barbat spala geamuri. Nu e agresiv. Nu e milog. Asculta ceva la niste casti (de telefon mobil sau mp3 player, inca nu m-am luminat), spala parbrize, face conversatie. Acum cateva luni, trecand pe langa geamul meu deschis mi-a urat "multa sanatate, doamna". Simplu. E impacat cu el. Stie cine e. Se citeste pe fata lui un soi de echilibru. Am avut dimineti in care i-am invidiat lipsa de zbatere interioara.
    Intr-o seara in drumul spre casa am zabovit la semaforul de la Unirea cateva minute. In fantana arteziana ce desparte cele doua sensuri un alt barbat se barbierea. Parea absent. Indiferent la sutele de masini din jurul lui. Impasibil la miile de oameni care s-au scurs pe langa el. Impacat. Gasise o metoda sa fie mai curat.
    De fiecare data cand intalnesc astfel de oameni ma uimeste cat de multe lucruri credem ca avem nevoie si pentru cat de multe lucruri ne risipim. E timpul pentru o noua reevaluare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu