Benzi desenate

    Sunt abonata (si le si citesc zilnic) la trei, ba nu patru, benzi desenate: Garfield, Baby Blues, Red and Rover si, desigur, Dilbert.
    Garfield e motanul pofticios, lenes si sarcastic pe care il iubeste toata lumea. Il cunosc pe Garfield din adolescenta cand am capatat (nu stiu exact de la cine) o fata de plapuma cu Garfield si Odie (era preferata mea, acum o foloseste Alex). Nu stiam ce-i cu ei, era evident ca sunt personaje din desene animate, dar nu le vazusem pe nicaieri pana atunci. Zambetul pe sub mustati si privirea din coada ochilor lui Garfield plus expresia naiva de pe fata lui Odie m-au cucerit, asa ca, ani mai tarziu, cand am descoperit benzile desenate m-am abonat imediat.
    Baby Blues a fost descoperit ceva mai tarziu. Mama a unui copil de 2 ani, am relationat instantaneu cu Wanda. Oricine a avut sau are 1,2 sau mai multi copii de varsta mica in casa va face la fel.
    Dilbert mi-a intrat in atentie odata cu o carte de baza in managementul proiectelor: Peopleware (Tom Demarco and Timothy R. Lister ) - "the anti-Dilbert manifesto". O parte din episoadele din Dilbert imi suna cunoscute, o parte imi par absurde. Sunt trecute la capitolul "utile".
    Red and Rover - pe ei i-am lasat la sfarsitul listei pentru ca ei sunt cauza postului de astazi. Nu stiu de cand ii urmaresc, de cel putin doi ani, si nu-mi amintesc cum am dat peste ei. Insa sunt cei mai aproape de sufletul meu. Red e un baietel de scoala, nici prea mare, nici prea mic. Rover, un golden retriever, e cel mai bun prieten al lui. Rover are o slabiciune pentru veverite, mancare si Red. Red are o pasiune pentru Rover, rachete si calatorii interstelare. Sunt tot timpul impreuna, iar cand nu sunt impreuna folosesc telepatia :) ca mijloc de comunicare. Red ii aduce gustari de la scoala, Rover serveste pe post de perna. Rover il trage cu sania pe Red la vale, Red il trage cu sania la deal pe Rover. Sunt invidioasa.

    Voi ce benzi desenate urmariti?

Obsesia zilei de azi (III)

    Norah Jones imi place la nebunie de cand avea Alex cateva saptamani si accepta un singur album pe post de divertisment. Albumul respectiv era Come Away with Me. Astazi, intre variate si concomitente taskuri, am auzit o voce tulburatoare in casti (nu, nu era piticul purtator de cuvant): Guerrilla difuza piesa It's Gonna Be.

If all we talk about is money
Nothing will be funny honey

    Asa ca am o noua obsesie. Enjoy.

maybe SMART, maybe not - first milestone

    Iata, o luna de zile mai tarziu, pentru ca obiectivele SMART* trebuie musai masurate, la primul bilant zic asa:
    - o poza pe zi pentru ai mei - este un proiect in desfasurare si, cu exceptia unei zile in care lipsesc doua personaje, merge perfect, cu mult ajutor din partea "sufletului meu" caruia ii multumesc pe aceasta cale.
    - permis de conducere - pending
    - o carte/ luna (at least) - am terminat Nemesis, dar era inceput din decembrie deci nu e chiar asa, si sunt cam pe la jumatate cu "Gold: The Final Science Fiction Collection" - Isaac Asimov. Muncesc mai mult in februarie, promit. Solemn.
    - OCA - pending
    - coafor macar de 4 ori pe an - pending
    - dentist (grin) - pending
    - (macar) o iesire pe luna din orasul fara personalitate (aka Bucuresti) - done
    - sa folosesc masina de cusut (:p) - pending, dar se apropie momentul
    - tocuri mai des - esec total in luna ianuarie, dar compensez astazi si sper si in zilele viitoare
    - make-up (:p) - done and keep up the good work
    - sa rad mai mult - cateodata suna a isterie, cateodata e doar un zambet, cateodata e doar constientizarea multelor binecuvantari

    Nu, n-am vizitat inca Palatul Parlamentului

    Imi pare rau ca nu am numerotat obiectivele pentru 2010, mi-ar fi fost mai usoara contabilizarea.

-------
S pecific
M easurable
A chievable
R ealistic
T ime-bound

Ani, zile, ore

    Aseara, in timp ce fi'miu (~5 ani) se vaita de zor ca "ce departe e vacanta de vara si ce mult mai am de asteptat pana atunci, vreau sa fie acum!", ma intrebam cand am trecut de la "wow, ce mult dureaza un an" la "365 de zile sunt prea putine intr-un an, ce sa mai zic de 24 de ore intr-o zi?"
    Pana la o varsta (pe care o sau nu o constientizam) traim in prezent, apoi prezentul dispare si avem trecut si viitor, lucruri care s-au intamplat si lucruri care se vor intampla, dar nu mai exista prezent. Doar evenimente exceptionale ne fac constienti de "acum".
    Alex se trezeste de dimineata si are asternuta in fata lui o zi intreaga pe care o umple si de care se bucura/supara pe masura ce vine. Si o traieste din plin (dovada somnul adanc in care pica pe la 9 seara).
    Subsemnata se trezeste si incepe "aha, azi e miercuri, mai sunt 3 zile pana la weekend, trebuie sa ..." si urmeaza o lista mai complicata sau mai putin complicata in functie de zi. Nu mai am in fata 12-14 ore pe care le voi umple cu experiente uimitoare ci 12-14 ore care nu-mi ajung sa fac tot ceea ce trebuie sa fac. Desigur nu e intotdeauna asa, exista si zile in care cele 12-14 ore ma umplu de bucurii si de amintiri frumoase, zile care compenseaza. Dar media ....
    As mai vrea sa adaug aici si tiparele in care ne formam mintea pe masura ce traim, acele pre-judecati care ne fac viata mai usoara dar si ceva mai lipsita de consistenta. Am in minte imaginea unei site (din aceea de cernut faina) din ce in ce mai rara prin care timpul trece din ce in ce mai usor odata cu acumularea de noi informatii. Nu ne mai raman asa de multe lucruri in care sa agatam timpul din zi.
PS:
    Textul acesta a inceput ca un comentariu la un post al Irinei dar pentru ca s-a lungit nepoliticos de mult l-am transformat in ceea ce este el acum.

Leapsa: Ce ne uneste?

    Nally m-a cadorisit cu o leapsa. O leapsa e, pentru mine, un lucru ciudat (vorbesti pe o tema impusa si apoi trebuie sa o dai mai departe), iar aceasta e mai deosebita pentru ca e foarte personala. (da, stiu, se spune "este" si nu "e", dar mi se face frig cand scriu "este").
    M-am tot gandit ce sa zic-ce sa zic si am ajuns la urmatoarele concluzii:
- pe noi doua (Nally & me) ne leaga in primul rand copiii. Ei ne-au adus impreuna (Spitalul Municipal, cursuri de puericultura :) ). Ei ne-au oferit amintiri frumoase de-a lungul timpului si ne-au ajutat sa ne cunoastem mai mult si sa ne apropiem mai mult. Apoi inclinarea catre frumos, gustos, placut, cald, relaxat.
- pe noi toti, in general, ca oameni, nu ne uneste nimic. Zilnic evenimente ne aduc impreuna cu oameni cu care nu impartim nimic si ne despart calauzindu-ne pe fiecare pe drumul lui. Evenimente dureroase (boli, decese, tragedii) ne strang pe cate unii laolalta poate mai mult decat ne aduna evenimentele fericite (nunti, botezuri, nasteri). Rationamente sociale ne unesc cu oameni pe care altfel i-am detesta. Cel mai frumos si mai frumos este cand iubirea ne uneste intr-unul.

    Pentru ca este foarte personala o sa las la alegerea cui vrea sa o preia, leapsa desigur.

Melancolii de mama (2)

    La prima lui serbare de la gradinita, Alex (trei ani la vremea aceea) stia toate poeziile si cantecelele din program. De fapt cred ca toti le stiau pentru ca le invatasera repetandu-le impreuna. Dar cel mai mult ii placea o poezioara despre un fulg de zapada.
    Serile trecute ma uitam la dvd-ul cu serbarea de anul acesta. Serbare la care n-au fost prezenti parinti/bunici pe motiv ca avem epidemie de gripa, asa ca ne-am multumit cu niste poze si un dvd. Am avut surpriza sa aud aceeasi poezie de acum doi ani, spusa de data asta de toata clasa in cor, insa cu aceeasi gestica: mana la obraz, mana la nas, mana la umar, gest larg.
    Versurile ma leagana si azi, nu stiu ale cui sunt, le transcriu aici de pe hartiuta pe care am primit-o de la gradinita acum doi ani.

Pe obraz, pe nas, pe umar,
Tot cad fulgii fara numar
S-a oprit in palma unul.
Iute, iute, inchid pumnul.
Desfac pumnul.
Unde-i fulgul?
Am in mana-un strop de roua
Sau un bob de apa? ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea

    PS: Alex s-a uitat si el la dvd-ul cu serbarea. De vreo 4-5 ori. De fiecare data a cantat toate cantecelele, a recitat toate poeziile, a dansat toate dansurile (m-a convins si pe mine sa le dansez odata), si s-a entuziasmat de fiecare data cand ajungea la partea cu Mosul.
Sunt foarte mandra de el.

Craiasa Zapezilor dormea