Ma trezesc dimineata la prima geana de lumina. Marai. E prea devreme pentru realitate. Ma intorc din nou in bratele visurilor. Visul e inselator. Cateodata este acolo si ma scufund in ape racoroase, matasoase. Azi, insa (si nu e prima data), a fugit. Unde m-am intors se vedea doar un sir de patru usi de lemn de cires (ale sifonierului) pline de urme de degete (ale mele, ale lui, ale minunii). Ciudat la urmele astea e ca indiferent cat si cu ce le-as sterge ele raman acolo, incapatanate, trufase. Niciodata lemnul usilor sifonierului n-a mai stralucit ca in prima zi.
Dupa minute lungi de incercari renunt la vis. Alergarea dupa el m-a istovit atat de mult ca nici nu mi-l mai amintesc. Cum sa te intorci cand nu-ti mai amintesti la ce?
Sa incercam realitatea. Incepe incet si usor, aproape placut. Liniste - stapanii dorm inca. Racoare - soarele inca nu s-a intremat bine. Apa pe ochi, pieptan in par, ritualuri. Desi sunt treaza senzatia e de incremenire.
Desi incerc sa fiu atenta sa surprind momentul in care se pun toate in miscare, ma ia prin surprindere si de asta data: claxoane, frane, tipete, cereri, huruieli, reprosuri, sonerii, farfurii, furii .. A inceput, dar cand a inceput?
Apoi ma urc in masina si se face liniste. Incepe din nou. De data asta bine.
marți, iunie 30, 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu